vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Adrian Barbeș, consilier local municipal PNL Arad

    de - | 24 aprilie 2017, 4:21 PM | Undeva

    0

    Consilierul liberal, Adrian Barbeș este de părere că parlamentarii PSD, fiind ignorați la București, se zbat să își câștige capital de imagine pe seama celor care muncesc pentru Arad.

    „Așa cum am presupus, chiar de anul trecut, parlamentarii PSD nu au nici cea mai mică intenție de a-și respecta programul de promisiuni electorale, care a rămas strict la faza de poveste de adormit demnitarii.

    Dacă ne uităm la promisiunile PSD pe plan local, Aradul este sabotat constant de parlamentarii roșii. În mintea unora ca Fifor sau Todor pasajele sunt terminate, de aceea se traversează în doar 3 ore centura Aradului. Spitalul Județean este lăsat fără fonduri, dar este posibil ca Tripa și Căprar să considere că guvernul lor a făcut investiții uriașe în ultimul timp. Însă sunt curios când s-au tratat ultima oară acești domni la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

    Județul nostru este lăsat de izbeliște, aruncat undeva la marginea intereselor guvernanților PSD, iar parlamentarii lor, care stau degeaba în Parlament, nu sunt în stare să își convingă șefii de partid să își îndrepte atenția spre Arad. Cu toate că parlamentarii PSD nu sunt băgați în seamă de către propriul lor guvernul și probabil ei nu contează nici la nivelul structurii de partid, încearcă din răsputeri să dea din gură aiurea în presa locală. Domnilor parlamentari PSD, chiar nu vedeți că nu obțineți buline albe de la Dragnea dacă îl atacați pe Gheorghe Falcă și administrația locală?! Este absolut trist cum încercați, în mod patetic, să vă faceți reclamă pe seama celor care pot dovedi că au muncit pentru oraș.

    Domnule Todor, din postura de consilier local nu ați lăsat nimic util și bun în urma dumneavoastră. Văd că nu v-ați învățat lecția și vă încăpățânați să continuați să fiți inutil și în calitate de deputat”, a declarat consilierul PNL, Adrian Barbeș.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.