vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Compania italiană Astaldi neagă că ar fi cerut insolvența în România sau în Italia

    de - | 1 octombrie 2018, 12:02 PM | Naţional

    1

    Compania italiană Astaldi neagă că ar fi cerut intrarea în insolvenţă în România sau în Italia şi precizează că a luat unele măsuri pentru a asigura operabilitatea societăţii şi protejarea intereselor companiei, a acţionarilor, clienţilor şi creditorilor. În România, compania construieşte Metroul de Drumul Taberei, Podul de la Brăila şi 18 kilometri din Autostrada Transilvania.

    „Aşa cum deja au fost informaţi atât clienţii cât şi asociaţii noştri, operaţiunea de consolidare a capitalului Astaldi bazată pe creşterea de capital şi pe vânzarea activelor în concesiune a suferit o întârziere serioasă datorată amânării vânzării activelor aferente concesiunii celui de-al treilea pod peste Bosfor, urmare a evenimentelor politice şi economico-finaciare care au afectat Turcia în cursul anului 2018.Vânzarea acestei activele era o condiţie solicitaţă de către sistemul bancar pentru a acorda sprijinul financiar aferent operaţiunii de consolidare a patrimoniului.

    Cele de mai sus au impus revizuirea planului global de consolidare a patrimoniului, iar Astaldi, ca soluţie cea mai potrivită pentru a asigura operabilitatea societăţii şi protejarea intereselor proprii ale companiei, a tuturor nivelelor de ocupare a forţei de muncă, a intereselor acţionarilor, ale clienţilor si ale creditorilor insisi, a hotărât să prezinte cererea de “concordato preventivo con continuità aziendale” în sensul legii italiene (art. 161, 6° co e 186-bis R.D. 267/1942), care prevede un acord cu creditorii care vizează restructurarea financiară a socieăţtii pentru a preveni starea de insolvenţă şi a asigura continuarea activitatii economice a societăţii”, se arată într-un comunicat Astaldi.

    Astfel, Astaldi a prezentat o cerere, sub incidenţa legii italiene, prin care va ajunge la un acord cu creditorii, care vizează restructurarea financiară a societăţii, pentru a preveni starea de insolvenţă şi a asigura continuarea activităţii economice a societăţii, arată digi24.ro.   Potrivit unui comunicat de presă al companiei, Astaldi va continua să desfăşoare activităţile de construcţie din cadrul proiectelor în care este angajată în România şi se angajează să respecte termenele şi duratele prevăzute contractual.   Astaldi mai precizează că „operaţiunea de consolidare a companiei, bazată pe creşterea de capital şi vânzarea activelor în concesiune a suferit o întârziere serioasă din cauza amânării vânzării activelor aferente concesiunii celui de-al treilea pod peste Bosfor, urmare a evenimentelor politice şi economico-financiare care au afectat Turcia în cursul anului 2018”. Vânzarea activelor era o condiţie solicitată de către sistemul bancar pentru a acorda sprijinul financiar aferent operaţiunii de consolidare a patrimoniului, se mai arată în comunicat. Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de către Astaldi în România este construirea Magistralei 5, secţiunea Eroilor – Râul Doamnei, cunoscută ca „metroul de Drumul Taberei”.   În contul acestor lucrări, dar şi al lucrărilor de extindere a Magistralei 4 cu staţiile Străuleşti şi Laminorului, Astaldi trebuie să primească de la Metrorex despăgubiri de 452 de milioane de lei, în urma litigiilor.   Compania italiană a mai câştigat în România şi contractul pentru cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din perioada post-decembristă, respectiv construirea Podului de la Brăila, investiţie de aproape de jumătate de miliard de euro.

    sursa: adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.