Compania de Apă Canal Arad dă afară majoritatea vidanjorilor! Păi, atunci, nu vă schimbați și denumirea, în Compania de Aruncat „Căcatul” peste Arad? Adică, tot C.A.C.A….

    de O. Peniță | 9 octombrie 2019, 10:59 AM | Culise

    1

    Reducerile de personal de la Compania de Apă (și Canal) Arad sunt discutate în toate colțurile județului. Din cei aproximativ 1000 de oameni angajați, o companie de București, care a făcut auditul, a decis că minim 200 trebuie să plece. În prima fază.

    Ei bine, acest aspect este discutat de vreo cateva luni încoace și, după cum aflăm din surse bine informate, s-au făcut adevărate strategii în privința plecărilor. Că, deh, știți cum e: la angajare e mai ușor, la plecare e foarte greu!

    Însă, deocamdată, pentru astăzi, nu ne-am pus în cap să abordăm decât un singur aspect, cel referitor la angajații care lucrează pe vidanjă. Și ne-am pus în cap asta deoarece am aflat niște informații care sunt vecine, deocamdată, cu penalul, asta până când s-or decide niște omuleți să-și facă treaba si să se ocupe puțin și cu statul în stat care e Compania de Apă Canal Arad, adica C.A.C.A.

    Sursele noastre ne-au dat ca sigură plecarea din societate a majorității angajaților care se ocupau că munca asta urât mirositoare, cum spuneam, a angajaților pe vidanjă. Am stat noi și ne-am gândit: păi cum să facă C.A.C.A (ce cacofonie bestială!) așa ceva, când tocmai profilul societății este acela că se ocupă și cu munca asta urât mirositoare și pentru care încasează bani de la noi?

    Și nu am găsit un răspuns oricât ne-am chinuit. Însă, din nou am fost ajutați (că așa e presa, trebuie să fie ajutată de surse) și ne-a fost dată o informație beton: în timpul în care se punea țara la cale, adică reducerea de personal, și se făceau listele cu „pile” și „nepile” care sunt angajate în companie (O!… ce articol frumos o să mai scriem!), ce s-au gândit „băieții deștepți” din și de pe lângă C.A.C.A.? Și-au spus, la o mică vânătoare sau o țuică prin cotloane: „Măi, afacerea cu vidanjele e senzațională, se fac bani din… rahat. Ce-ar fi dacă am pune pe liber vidanjorii și i-ar angaja o altă firmă, care să vidanjeze ea pe bani mulți. Toată lumea ar fi mulțumită!…”

    Zis și făcut. Doi băieți deștepți, unul care se ocupă cu transportul, fost polițist, iar altul care se ocupă cu construcțiile, cu vânătorile împreună cu Bănățean și le-o cam servește la toți fiindcă are și avantajul că se trezește dimineața pe lângă o persoană care (cică) face economii la C.A.C.A., deci nu una, ci două firme, au început, de câteva luni bune, să cumpere vidanje. Și chiar și le-au cumpărat! Mai rămânea doar personalul specializat și calificat. Iar acesta urmează să vină… Nu-i așa că e frumos în România?

    P.S. E adevărat că de reducerile de personal de la C.A.C.A se ocupă o societate condusă de soțul uneia dintre angajatele de la Compania de Apă? Doar întrebăm retoric… Și când să publicăm, telefonic, suntem întrebați: Dar de ce dau ăia de la Apă-Canal afară mulți instalatori? Se reprofilează?

    P.S. 2 Compania de Apă Arad și-a schimbat denumirea în urmă cu niște ani. Nu mai e și „canalul” în titulatură. Însă noi ne-am gândit că în aceste zile se potrivește mai bine fosta denumire.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.