miercuri, 8 mai, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivTabacovici a luat „foc” aseară. Un comisar șef din IPJ Arad, fost adjunct al inspectoratului, și-ar fi bătut soția, tot polițist și, la fel, comisar șef

    de Ioana Costaș | 12 septembrie 2023, 9:33 AM | Știri Arad

    2

    Unul dintre foștii adjuncți ai IPJ Arad – este vorba despre comisarul șef Cezar Șerbănică – în momentul de față ofițer în cadrul Biroului Siguranță Școlară, a fost implicat, luni seara, într-un scandal care l-a avut ca protagonist, dar și pe soția acestuia, care este tot ofițer în cadrul IPJ Arad.

    Ulterior, scandalul a degenerat și au fost implicați fratele soției lui Șerbănică și socrul acestuia, totul petrecându-se la domiciliul soților, pe strada Milan Tabacovici. Trebuie spus că aseară scandalul a „trezit” întreaga stradă Tabacovici, locul fiind înțesat de mașini de poliție.

    Potrivit surselor noastre, scandalul s-ar fi iscat între fostul adjunct și soția sa și, până la urmă, Șerbănică ar fi ajuns să o lovească pe femeie. Pentru corecta informare a cititorilor, comisarul șef a sunat și ne-a subliniat că nu și-a lovit soția, că el a fost victima cumnatului său, în fața copiilor.

    Soția fostului adjunct al IPJ Arad și-ar fi sunat tatăl, dar a anunțat și la 112 scandalul.

    Fratele femeii, care locuiește în casa de lângă cea a soților, ar fi auzit cearta și ar fi intervenit: l-ar fi bătut pe cumnatul său, pe comisarul șef Șerbănică, iar scandalul a continuat până la sosirea tatălui femeii și implicit a Poliției.

    La sosire, tatăl femeii a acroșat cu mașina sa una dintre autospecialele Poliției aflate la fața locului.

    În linkul următor puteți să citiți propria versiune a comisarului șef, prezentată telefonic jurnaliștilor de la Special Arad, motiv pentru care am dorit să subliniem precizările și în acest articol: Comisarul șef Cezar Șerbănică neagă că și-ar fi lovit soția: „Eu am fost amenințat, atacat și bătut în casa mea. Publicați mesajele primite!”

    IPJ Arad, din nou în atenția lui Despescu

    Protagoniștii scandalului au fost conduși la audieri. Șeful Poliției Municipiului Arad, dar și șeful de la Cadre, din IPJ Arad, au fost solicitați de urgență la sediul instituției, iar incidentul a fost raportat și secretarului de stat al MAI, Bogdan Despescu.

    Cezar Șerbănică a fost adjunct al IPJ Arad în anul 2018, fiind „protejat” al ministrului de interne de atunci, Carmen Dan.

    Despre incident, IPJ Arad a transmis următoarele: „În seara de 11 septembrie, în jurul orei 21:00, polițiștii au fost sesizați despre un scandal în familie, în municipiul Arad. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Municipiului Arad, stabilind că este vorba despre o ceartă între doi polițiști din IPJ Arad – soț și soție. Având în vedere cele constatate a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie, în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului neexistând temeiul emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Cercetările urmează a fi preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Concomitent, conducerea IPJ Arad a dispus efectuarea de cercetări de Compartimentul Control Intern, în vederea luării măsurilor legale care se impun”.

    Toți cei implicați în scandal au fost testați cu aparatul DrugTest, dar și cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

    Citește și: Comisarul Cezar Șerbănică, fostul adjunct al lui Ioan Tamaș sau al „cui l-o pus”, revine în forță în IPJ Arad! Unde?… Unde s-a putut!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.