VIDEO. Cum a fost albit penal adjunctul IPJ Arad, Florin Turnagiu, de colegi, după ce a accidentat o femeie





Un video despre care s-a știut mult timp și s-a vorbit și mai mult a ieșit la suprafață zilele acestea, în conținutul acestuia fiind vorba despre accidentul în care a fost implicat – la acea dată – adjunctul IPJ Arad (pe atunci doar împuternicit), comisarul șef Florin Turnagiu.
La momentul producerii accidentului, însă și mult după, au existat zvonuri că evenimentul rutier nu s-ar fi petrecut întocmai variantei „interpretate” de polițiștii de la fața locului, care au întocmit actele.
Accidentul care a avut loc în 28 octombrie 2022 a fost uitat repede, în ciuda întrebărilor adresate de presă, acestea referindu-se atât la împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier, cât și la prezența șefului Poliției Rutiere Arad la fața locului, comisarul șef Daniel Borta (vezi foto).
La acea dată, ni s-a comunicat că șeful Poliției Rutiere ar fi avut rol de coordonare, explicându-ni-se astfel prezența acestuia la evenimentul rutier în care a fost implicat șeful său. Prezență care nu a fost observată și la alte incidente rutiere. Sursele noastre spun că cei doi, Borta și Turnagiu, ar fi fost colegi la Academia de Polițe.
Comisarul șef Daniel Borta, șeful Poliției Rutiere, coordonatorul de la fața locului
Despre finalitatea anchetei nu s-a mai scris. Dosarul accidentului a fost clasat și asta deoarece medicul legist a stabilit că victima a avut nevoie de „doar” 75-80 de zile de îngrijiri medicale, „pragul” fiind – conform Codului Penal – mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.
Trebuie specificat că victima a suferit o intervenție chirurgicală la picior în urma accidentului.
În ziua producerii accidentului, IPJ Arad a remis următorul comunicat cu privire la evenimentul în care a fost implicat adjunctul împuternicit al IPJ Arad, lăsând să se înțeleagă că victima intrase în mașina comisarului șef Florin Turnagiu: „În după-amiaza de 28 octombrie, în jurul orei 17:15, o femeie de 62 de ani, din Arad, în timp ce se deplasa cu un scuter electric în parcarea unui supermarket de pe Calea Timișorii din municipiu, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul din față, care frânase pentru a intra într-un loc de parcare, condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Timiș.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital în vederea efectuării de investigații medicale, fiind rănită ușor la prima vedere. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre cei implicați nu consumase alcool.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului, fiind informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Bărbatul în cauză este împuternicit pe funcția de adjunct al inspectorului șef din cadrul IPJ Arad. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative în ambele cazuri. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”.
Comunicatul IPJ Arad arată o realitate diferită decât cea înregistrată de camera video a magazinului.
În timp ce IPJ Arad a prezentat ideea că femeia a intrat în autoturismul marca Dacia Duster – acesta fiind, la acea dată, mașina de serviciu a adjunctului împuternicit al IPJ Arad – care a frânat pentru că a intrat într-un loc de parcare, imaginile video arată, în fapt, că Florin Turnagiu nu s-a asigurat atunci când a efectuat virajul spre dreapta, pentru a intra pe locul de parcare, femeia – care se afla pe trotinetă – fiind trântită la pământ în urma coliziunii.
Ce s-a întâmplat însă cu permisul de conducere al comisarului șef Florin Turnagiu? Permisul auto nu i-a fost reținut, deoarece nu s-a constatat nicio încălcare a regulilor de circulație, conform art. 111 din OUG 195/2002, iar dacă nu s-a reținut că fostul adjunct al IPJ Arad a încălcat vreo regulă, înseamnă că nici culpa pentru producerea accidentului nu a fost reținută în sarcina sa.
În fapt, în dosar a fost aleasă soluția cea mai elegantă: nu a fost stabilită culpa.
Chiar dacă dosarul a fost clasat, pe latura penală, victima a decis să deschidă un proces civil. „Este un proces civil în răspundere civilă delictuală. Noi am chemat asiguratorul în judecată, pe pârât l-am chemat intervenient forțat – pe latură penală atunci s-a clasat deoarece doamna nu a avut 90 de zile de îngrijiri medicale potrivit certificatului medico-legal”, a explicat Tudor Oprean, avocatul victimei. De asemenea, în cauza civilă a fost introdus un expert, expertiza urmând să aibă loc zilele acestea.
Citește și: Adjunctul IPJ Arad, Florin Turnagiu, implicat într-un accident care a avut loc pe Calea Timișorii
Comentariile portalului
VA ROG PUȚIN RESPECT PENTRU UN OM CARE DOARME
Dar ce se întâmplă cu Timiș? Atât l-ați laudat și nu prinde nici macar primul 18 :)).
Ia mai publicați niște expuneri științifico-a unor capete istoricu-culte care să ne expice de ”înfințarea” jandarmeriei ”națională” în ... 185o