Colectarea selectivă, încă o problemă. ULAL a trimis o serie de propuneri autorităților





Comunicat. „Într-o ședință de informare, care a avut loc în data de 18.01.2022, în sala mare a Consiliului Județean Arad, domnul vicepreședinte Răzvan Cadar, împreună cu doamna Simona Stan, director adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionarea Deșeurilor a Județului Arad, ne prezintă reușita implementării acestui proiect de colectare selectivă a deșeurilor în UAT-urile din Județul Arad și că Aradul este un exemplu privind colectarea și depozitarea deșeurilor în condiți europene.
Doar că aradenii nu îl prea văd implementat acest sistem integrat decât în tariful plătit către operator care este tot mai mare.
Dar ne așteaptă o altă etapă în care se lucrează asidu la elaborarea documentațiilor și a noului caiet de sarcini, care vor sta la baza viitoarelor contracte de salubrizare pentru noul ciclu contractual care v-a începe în 2023, la care se lucrează încă din luna decembrie 2021, așa cum ne informează doamna Simona Stan.
Întrucât asociațiile de proprietari au avut probleme foarte mari cu acest contract pe care îl dorim cât mai curând încheiat, ULAL Arad a venit cu propuneri concrete către ADI SIGD JA încă de anul trecut, sperând că până la această oră să avem toată documentația în dezbatere sau măcar la transparență.
Prezentăm arădenilor propunerile ULAL Arad (vezi mai jos), trimise către Primăria Municipiului Arad și ADI SIGD JA, se vor regăsi propunerile noastre în caietul de sarcini care v-a fi aprobat? Sau va fi aprobat un caiet de sarcini ca cel din 2018, în favoarea operatorului și nu a cetățenilor Aradului?”, transmite Lupșe Dorina – Președinte ULAL Arad.
Comentariile portalului
Impus? Aranjament? Ni-no, ni-no 🚑 Dar tot nu răspunzi când au plecat 400 de parlamentari useristi. Tot impus? Tot aranjament?🤣🤣🤣
Are drepturi nea-omu?sa fi fost eu parinte de copila aia sa vz ce drepturi mai avea…zero !!iese peste vreo 6 ani pe buna purtare si scris de carti,ca (...)
... flutura Green Deal si noi "afumam" cetatenii cu autobuzele timp de atata amar de vreme.Nu este ok asa.Adicatelea trecem de pe electric pe motorina, sau nu?Ce avem (...)