vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cine sunt elevii arădeni cu media 10 la BAC

    de Special Arad | 9 iulie 2020, 7:23 PM | Educaţie

    0

    Elevii din Arad care au reușit performanța de a obține 10 pe linie la Bacalaureat, au fost surprinși cu cărți, bani și diplome “Arădeni de viitor” de către o agenție imobiliară din Arad. Premiile au fost înmânate chiar de elevele de 10 de anul trecut, Mara Popa și Diana Iuga, care au acceptat fericite “să predea ștafeta”. Cele două fete au fost premiate anul trecut de către aceeași firmă.

    Raluca Teodora Berceni, Maria Cristina Chioseaua și Mălina Magdalena Mărtoiu sunt absolventele de 10 care provin de la Colegiul Național „MoiseNicoară”. Alexandru Tomuța a obținut și el media 10 și provine de la Colegiul Național „Vasile Goldiș”. De asemenea, este al doilea an la rând în care Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal pregătește elevi de notă maximă, anul acesta Simina Ispas fiind absolventa cu care Peda se poate mândri.

    Pentru că iubește fizica și geografia, Raluca a găsit o cale de mijloc, vrea să exploreze spațiul. Va urma cursurile unei universități din Londra, Imperial College, la Earth and Planetary Science. De asemenea, este implicată în Parlamentul European pentru tineri, o organizaţie care încurajează tinerii din Europa să aibă un cuvânt de spus în construirea viitorului continentului lor.

    Mălina iubește oamenii și visează de mică să devină medic. Înclină spre oftalmologie și va urma cursurile Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.

    Simina consideră că țara noastră merită să fie promovată, așa că își dorește să devină un reprezentant de seamă pe plan extern. Vrea să dea la Administrație Europeană, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Chiar astăzi își sărbătorește ziua de naștere, prilej cu care îi urăm un sincer “La mulți ani”. Iubește înotul, când găsește timp scrie poezie și proză și îi plac show-urile de stand-ul comedy.

    Alexandru adoră chimia, iar în urmă cu trei ani era pe primul loc la Olimpiada Națională de Chimie. Cum era de așteptat, merge mai departe la inginerie biochimică la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. De asemenea, a făcut cursuri de chineză și știe să cânte la pian.

    Cristina a ales pentru viitor Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din Timișoara, este atrasă de științele exacte, în special fizică și matematică. “Un exercițiu neterminat poate să mă ajungă să mă frământe zile întregi”, spune Cristina. A făcut parte din ansamblul de dansuri populare sârbești din Arad, iar ocazional participă la diferite evenimente ca model.

    “Am cunoscut oameni extrem de talentați, sociabili și inteligenți care au ce să ofere societății! M-a surprins în mod plăcut faptul că, pe lângă învățătură,sunt implicați în diferite activități și și-au setat obiective mari pe care sunt convins că le vor atinge. Ne-am bucurat să le revedem și pe fetele de 10 de anul trecut, Mara și Diana. Scopul nostru este să susținem educația, să motivăm elevii să își îmbunătățească rezultatele la învățătură și să inspirăm și pe alții să investească în generațiile care vin”, a declarat directorul executiv al agenției imobiliare, Ionel Rășinar, cel care a avut inițiativa premierii.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.