vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CET Arad, mai aproape cu 40 de milioane de faliment

    de - | 23 iunie 2021, 10:19 AM | Comunicate contra cost

    0

    Aflată în procedură de insolvență, îngropat în datorii și cu capitaluri proprii negative (adică mai are nevoie de bani de acasă – mulți – pentru a fi pe zero), CET Arad a reușit anul trecut încă o „performanță notabilă”:
    – a înregistrat o pierdere de 40 de milioane de lei;
    – și-a majorat datoriile cu 100 de milioane de lei.

    Întrată în insolvență acum fix trei ani, pentru datorii neachitate de 108 milioane de lei, centrala care ar trebui să ofere căldură și apă caldă arădenilor este astăzi tot mai departe de salvare.

    Situațiile financiare întocmite pentru anul 2020 arată că CET Arad a încheiat anul cu o pierdere de 40,7 milioane de lei, dublă față de cea din 2019. Datoriile totale sporesc cu aproape 100 de milioane de lei, de la 137 la 235 de milioane. Sumele neîncasate de la clienți sporesc și ele, de la 7 la 42 de milioane de lei.

    Întregul tablou ne conduce la următoarele concluzii triste:
    – după 3 ani, administratorul judiciar al CET Arad (Casa de Insolvență Transilvania) nu a reușit (ori nu a dorit) să întocmească un plan de reorganizare;
    – situațiile financiare continuă să se deprecieze, reducând șansele de redresare a principalei componente a sistemului de termoficare arădean;
    – an după an, proprietarul (municipiul Arad) pierde o parte substanțială din valoarea societății în cauză.

    Suntem convinși că, mai devreme sau mai târziu vom afla încotro se îndreaptă această poveste a insolvenței CET Arad, care a fost declanșată la cererea proprietarului (municipiul Arad), nu a creditorilor.

    Până atunci, suntem interesați să aflăm ce măsuri a luat administratorul judiciar pentru finalizarea unui plan de reorganizare, pentru care încasează un comision lunar deocamdată necunoscut?


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.