sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avem și confirmarea oficială, după 4 luni: „CET Arad SA a fost vândută cu 27 milioane euro”

    de Raluca Medeleanu | 27 iulie 2023, 11:54 AM | Administraţie

    3

    Eurosmart – administratorul judiciar al CET Arad SA – confirmă informațiile publicate de Special Arad în luna martie, cum că centrala mare de la ieșirea din oraș a fost vândută la suma de 27 milioane euro.

    În comunicatul de presă emis astăzi de firma timișoreană aflăm că suma cu care a fost efectuată vânzarea reprezintă 90% din valoarea de piață, tranzacția fiind efectuată prin intermediul unei licitații publice deschise. Ceea ce omite să comunice Eurosmart este și firma care a câștigat această licitație, informație publicată însă în articolul din martie de pe Special Arad. Este vorba de AOT Energy (firma în care este implicat americanul Peter Braun), unul dintre creditorii centralei, cea care a preluat în această iarnă și dreptul de creanță a CET Arad SA asupra datoriilor pe care le are CET Hidrocarburi SA (centrala mică, din oraș, a cărui acționar unic este Primăria Arad).

    În rândurile care urmează, reproducem comunicatul emis de Eurosmart astăzi presei:

    Deși se afla în conservare de la finalul anului 2021, Centrala Electrică de Termoficare aparținând C.E.T. Arad S.A. – societate aflată în insolvență în portofoliul EUROSMART – a fost vândută în perioada de observație  la prețul de 27.305.716,50 EURO, reprezentând 90% din valoarea de piață, prin intermediul unei licitații publice deschise.

    «Realizarea acestei tranzacții a fost o mare provocare pentru echipa Eurosmart, atât din perspectiva crizei energetice actuale, cât și din perspectiva legii insolvenței în contextul neconfirmării vreunui plan de reorganizare. O vânzare în aceste condiții, necesită un grad ridicat de expertiză și identificarea unor soluții  inovatoare prin angrenarea unei echipe multidisciplinare formată din specialiști din mai multe domenii, precum cel juridic, economic, de management și marketing. Astfel, prin demersurile efectuate, am evitat vânzarea Centralei în faliment la valoarea de lichidare» – declară Silvana ȘERMER, Managing Partner EUROSMART.

    C.E.T. Arad S.A. este producător de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență. Prin serviciul său de utilitate publică, a furnizat energie termică populației din Municipiul Arad.

    Centrala are în componență 9 loturi de teren cu o suprafață totală de 35,6 hectare și construcții corespunzătoare obiectului de activitate: un cazan de 420 t/h cu funcționare pe gaze naturale, o turbină tip DSL-50-1, stația electrică de 110 KV și trei transformatoare electrice de 25 MVA pentru servicii generale și de grup.Centrala  este conectată la sistemul energetic național prin stația sa proprie de 110 KV și are o capacitate de 450 MVA prin cele 5 linii de 110 kV.

    În cadrul procedurii de insolvență, s-au realizat investiții de aproximativ 1,3 milioane euro pentru retehnologizarea sursei de producere a energiei termice și electrice în vederea îmbunătățirii performanțelor și eficienței Centralei. Ca urmare a investițiilor efectuate în procedura de insolvență, turbina a fost calificată pentru prestarea serviciilor tehnologice de sistem pentru rezerva terțiară rapidă.

    EUROSMART a fost fondată cu scopul de a implementa proceduri complexe, pachete de reorganizări și lichidări judiciare, cu implicații juridice și economice de repoziționare, management, marketing sau de echipă. În prezent, EUROSMART are 5 filiale la nivel național și peste 40 de specialiști care cred în strategii pe termen lung și o nouă viață a companiilor aflate în cumpănă. Gestionează un număr de 200 de dosare, cu o valoare cumulată a activelor de peste 300 milioane €”, se arată în comunicat.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. 😁 Uitați-vâ bine la el (la CET Arad).
      Va fi viitorul (și SINGURUL!) furnizor de energie termică al Aradului.
      În maxim 5 ani…
      … deși nu m-ar mira dacă nu și în 3 ani sau chiar mai puțin. 😉
      .
      Doar ca atunci banii pe Gigacalorie, a arădenilor, vor intra în buzunarele „găștii” din spatele „paravanului” Peter Braun.
      Și nu vor fi puțini…
      Si vor crește an de an, mai ceva ca Făt Frumos dim Poveste, că, deh…, acum Centrala e privată și trebuie să facă profit „la greu”, pe spatele fraierilor, pardon, a arădenilor… 😎

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Și aș mai avea o întrebare (al cărei răspuns nu-l găsesc niciunde în articol):
      – se zice că a fost „o licitație publică deschisă”…
      .
      Aș vrea să știu CÂT DE „DESCHISĂ” și de „PUBLICĂ” a fost ? 🤔
      Adică:
      – unde, prin ce și câte mijloace media a fost popularizată licitația?
      – cu cât timp înainte?
      – câți s-au înscris și câți s-au prezentat?
      – ce alte oferte au mai fost/ de câte ori s-a licitat până s-a ajuns la această sumă?
      .
      Nu de alta, dar DIN NOU , acest BUN PUBLIC al Aradului și arădenilor, s-a „voatilizat” din proprietatea Primăriei Arad, în cea a unui/unor privați, PRIN ACEEAȘI SCHEMĂ DE „SIFONARE” 😡 (vezi terenul de lângă Polivalentă, etc.):
      – se concepe un „parteneriat” falimentar cu o firmă/persoană; apoi, se generează „o creeanță” artificială, care se încheie cu un „faliment”;
      – în continuare, respectivul BUN PUBLIC, este cumpărat prin vânzare directă sau licitație FĂRĂ participanți (PE ASCUNS), „de către cine trebuie”, iar, în final, se poate spune … ADIO acestuia;
      – brusc, după achiziționare, acesta va deveni foarte rentabil și va umple buzunarele unor „băieți deștepți” ! 😉
      .
      PS: nu visați ca DNA ul să se sesizeze la aceste JAFURI, pt că, posibil ca anumite personaje din acesta să fie chiar părtași la schema de „sifonare”.

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Unde a fost publicat asa ceva??
      Oamenii daca au știut si de acest lucru si stau cu mâinile în sân nu au , nu avem decât să ne asumăm!
      A facut contestație cineva in 15 zile ??
      De ce nu licitați si Primaria ??
      Nu este de mirare ca am ajuns aici cand orice se poate vinde .
      Din pacate pentru noi , bărbații au cam dispărut si tot ce se întâmplă este pentru ca se poate !
      Mai demult oamenii aveau curaj să-și spună fata in fata chestii, acum, doar scriu pe unde pot!
      Chiar vreti sa plecam cu toti din orașul ăsta??
      Enelul cumpărat de italieni
      Terenuri tot de ei
      Cet-ul de americani sau asa trebuie să se înțeleagă…
      Sufletul vostru , cui aparține?? Cui l-ati vandut??

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.