Cea mai veche agenție de turism din lume se prăbușește! Sute de mii de turiști au rămas fără vacanțe





Viitorul a 21.000 de angajaţi ai agenţiei rămâne incert, potrivit The Guardian. Falimentul Thomas Cook a dat startul celui mai mare proces de reptriere pe timp de pace din istoria moderna a Marii Britanii.
Duminică, reprezentanţii companiei cu o vechime de 178 de ani au spus că nu văd altă soluţie decât falimentul, după ce negocierile între Thomas Cook şi acţionarii-cheie – privind recapitalizarea şi reorganizarea – au eşuat, determinând intrarea în „lichidare imediată”, transmite upi.com.
Peter Frankhauser, CEO-ul Thomas Cook, şi-a cerut scuze faţă de angajaţi şi clienţi, spunând că prăbuşirea companiei reprezintă „un moment de profund regret”.
Frankhauser a mai spus că firma de turism a fost aproape să semneze un contract pentru salvarea de la faliment, dar „o facilitate suplimentară”, necesară în ultimele zile, s-a dovedit a fi „insurmontabilă”.
Autoritatea Britanică de Aviaţie Civilă a precizat că toate zborurile, vacanţele şi rezervările companiei au fost anulate şi „peste „150.000 de clienţi britanici ai Thomas Cook din întreaga lume au fost afectaţi, de două ori mai mult decât în cazul celor repatriaţi după falimentul Monarch Airlines”.
Guvernul britanic a cerut CAA (Autoritatea de Aviaţie Civilă) să faciliteze repatrierea turiştilor, în cadrul Operaţiunii Matterhorn, în intervalul luni, 23 septembrie – duminică, 6 octombrie 2019.
În contextul numărului fără precedent de clienţi britanici afectaţi, CAA a anunţat că va pune la dispoziţie o flotă de avioane, la nivel global, pentru a asigura repatrierea turiştilor.
Potrivit Business Insider, la nivel mondial, 600.000 de turişti ar fi afectaţi de colapsul celor de la Thomas Cook.
Sursa: The Guardian
Comentariile portalului
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)
Dumnezeu să-l odihnească in pace !