Cea mai mare prezență la vot din județ a fost înregistrată la Hășmaș, la închiderea urnelor





Așa cum a fost și în cazul alegerilor pentru turul I al alegerilor prezidențiale, și în cazul alegerilor parlamentare, prezența cea mai mare la vot din județul Arad a fost înregistrată în Hășmaș.
Deși într-o mare parte a zilei, până la ora 18:00, datele indicau că la Moneasa au fost cei mai mulți oameni care au ieșit la vot, iată că în ultimele ore de votare locuitorii din Hășmaș au ieșit în număr mai mare și au reușit să pună localitatea în topul clasamentului.
Conform datelor de la ora 21:00, la Hășmaș au votat până la închiderea urnelor 72,67% dintre toți cei înscriși pe listele permanente. Adică 710 din 977 persoane. La Moneasa, datele de la finalul zilei indică o prezență la vot de 72,61%.
La pol opus se află, și de această dată, orașul Sântana (ca în cazul alegerilor prezidențiale), care a rămas în urmă în ultimele ore, întrucât până la ora 18:00 în acest caz, codașul pe listă era Secusigiu. Acum, la finalul zilei, Sântana a avut o prezență la vot de 34,89% (adică 4406 din 12628 persoane înscrise), iar la Secusigiu, la finalul zilei, a fost o prezență de 35,62% (adică 1703 din 4780 persoane înscrise).
Citește și:
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este