Ce start! UTA a câștigat pe terenul Chindiei în debutul Ligii a 2-a: Chindia – UTA 0-1

    de Lucian Dănilă | 5 august 2017, 4:14 PM | Sport

    3

    Start perfect pentru UTA în noua ediție a campionatului Ligii a 2-a la fotbal. „Bătrâna Doamnă”, care în această vară a scăpat de această sintagmă în numele oficial al clubului, a câștigat printr-un gol marcat de Curtuiuș în minutul 89 al jocului, un joc de altfel echilibrat între două echipe care și-au anunțat pretențiile de promovare și în acest sezon.

    Mihalcea l-a ținut pe Curtuiuș pe banca de rezerve, preferând să înceapă cu un singur atacant, iar acesta a fost Dan Roman, jucătorul cel mai prolific în meciurile amicale. Stahl și Strătilă au fost motoarele echipei, aducând de cele mai multe ori mingea în careul Chindiei, dar merită apreciată și defensiva arădeană, în frunte cu portarul Grahovac. La instalarea în funcția de antrenor secund, Gică Mihali spunea către fundași: „vă ucid dacă luăm mai multe de zece goluri…” Deocamdată aceștia sunt în grafic, plasa echipei arădene nefiind scuturată la Târgoviște.

    Este un debut perfect pentru UTA dat fiind și adversarul întâlnit. Este al treilea sezon de Liga a 2-a pentru arădeni și niciunul până acum nu a început cu o victorie, deși ambele meciuri de debut în anii trecuți au fost disputate pe teren propriu: 1-2 cu Gaz Metan, respectiv 2-2 cu Râmnicu Vâlcea.

    Prin această victorie UTA își anunță adversarii că este puternică, că vrea și că poate să lupte pentru promovare.

    Urmează Metaloglobus, săptămâna viitoare la Șiria.

    liga

    Filmul jocului conform site-ului oficial uta-arad.ro

    93′ Lovitură liberă de la 20 de metri, Honciu execută, Grahovac scoate din vinclu!

    89′ Goooooooool UTA!!! Contraatac pe flancul drept finalizat cu o lovitură de cap de către Marius Curtuiuș!

    84′ Finalul e pe contre. UTA a fost periculoasă la centrarea lui Strătilă nefructificată de Curtuiuș, în vreme ce Chindia a cerut lovitură de pedeapsă la o fază ce l-a avut în prim-plan pe Honciu

    75′ Grahovac parează reluarea lui Cherchez din 12 metri

    63′ Execuție spectaculoasă a lui Curtuiuș, mingea s-a dus peste transversală

    45′ Prima repriză s-a încheiat cu o nouă ocazie mare a UTA-ei: Strătilă a făcut o piruetă frumoasă în careul Chindiei, mingea s-a dus peste transversală

    39′ Șut periculos al lui Cherchez, deviat în lovitură de colț. Asani a respins de lângă bară

    34′ Ocazie uriașă UTA-ei, Strătilă l-a găsit, de pe dreapta, pe Roman în careul gazdelor, lovitura de cap a nimerit transversala!

    22′ UTA ajunge în careul târgoviștean, Strătilă pune capul la centrarea lui Stahl, mingea s-a dus peste poartă

    Chindia: 1 Popescu – 2 Martac, 4 Ispas, 5 Vătavu, 80 Dumitrescu – 9 Nisipeanu, 8 Mihai, 10 Honciu (cpt.), 16 Stoica – 13 Cherchez, 14 Neicuțescu. Pe bancă: 25 Aioani – 45 Ciobotariu, 17 Pencea, 11 Bâtfoi, 18 Cornea, 2 Matei, 20 Neguț. Antrenor: Nicolae Croitoru.

    UTA: 1 Grahovac (cpt.) – 6 Adili, 2 Scutaru, 19 Ciucă, 14 Burlă – 22 Asani – 27 Stahl, 9 Cârstocea, 17 Jorza, 18 Strătilă – 11 Roman. Pe bancă: 12 Barna – 20 Polgar, 26 Manea, 7 Curtuiuș, 13 Tănase, 23 Prună, 98 Izet. Antrenor: Adrian Mihalcea.

    Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Ferencz Tunyogi (Zalău), Alexandru Midvichi (București). Rezervă: Bogdan Anghelinei (Galați). Observatori: Viorel Leșeanu (Giurgiu), Silviu Crângașu (Ploiești).

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bravo ADILI ca ai fost cel mai bun jucator utist la Targoviste si fara insistenta ta din finalul partidei nu am fi castigat,fapt pentru care meriti sa porti in unele partide banderola de capitan !Sincere felicitari merita si Curtuius,dar si Mihalcea ca baga material in jucatorii UTA-ai!!Nu credeam ca Hajii poate pierde la Sepsi,dar cele 3 batai consecutive incasata de Viitorul, duce la concluzia ca nu au nici o sansa cu Szalzburg, ce a castigat ieri cu 5-1 partida cu Admira Wacker!Acum d-le Falca iuteste ritmul lucrarilor la Neuman si daca se poate sa mai fie marita capacitatea Neumanului !Cred ca Special Arad revine cu poze recente de la Neuman,sa vedem daxa s-a mai lucrat ceva…!Pe Ov Hategan il felicit c-a eliminat portarul Voluntarului,desi cei de la DIGI erau contra ta Hategane.Pentru astazi e suficient…HAI UTA !

      0 voturi
      +1
      -1
    2. De la un amic din Babagad ce a vazut meciul de la Targoviste,am aflat ca dupa esecul cu UTA,N.Croitorul-antrenorul targovistea ar fi declarat ca UTA nu trebuia sa castige,ca rezultatul e mincinos si Honciu a fost faultat in careu si nu au primit 11 m !!!!Mai Croitorule,dar si Adili a fost faultat de 11 m,dar Mladenovici i-a dat galben ca ar fi simulat!!!Ba da curva-i lumea,cum ne ataca d-le Mihalcea si oare utistii l-am uitat pe Honciu ce in ultima etapa a returului i-a tras 2 boabe lui Barna…!Croitorule te-a pedepsit al de Sus,ca ai mintit caci Cerchez nu joaca pentru ca e accidentat…si ca pe gheata lui Honciu au ramas urme de crampoane cand ati pretins 11 m!Nesuportand ura ta Croitorule impotriva UTA-ei,m-a facut sa revin cu acest mic comentariu.Pentru noi utistii,doar UTA conteaza !

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Atunci cand Ov.Hategan a eliminat pe portarul Balaurul de la Voluntari,cel mai vehement contestator al deciziei a fost comentatorul Radu Naum de la Digi 1.Precis acest Radu Naum nu a jucat fotbal si de ar lovi o minge ar patii ca zlatarul lui Dinamo,Cristi Borcea.Poate va amintiti suporteri de faptul ca Borcea s-a dat mare ca stie lovi mingea si aceasta i-a tras una peste bot,de a ramas in istoria televiziunilor, ca anti-fotbal.Acest Borcea care a avut multe sotii si copii (8) a avut-o sotie si pe Hihaela ce a venit la primrul Mot din Zarand…dar apoi a plecat ca sotul sau umbla cu Perinel si judecatoarea din Dosarul Transferurilor…!Cer scuze ca am deviat de la fotbal,dar Talnar spunea cum zlatarul cu dans din buric ii cara geanta cu ghetele cand Tantaru era la Dinamo!Poate aseara ati vazut ce gafa a facut portarul aradean Balgradean ce a scapat mingea in fata portii si Man a marcat.Nu pot uita pe acest Balbradean cand era portar la Gloria Ar si au venit la Sebes si 5 goluri a incasat BALGRADEAN si atunci am spus impreuna cu observatorul Pintilie din Valcea ca asta nu e mare portar si ,,unii,,au spus ca Balgradean nu vede bine mingile sutate de la distanta,deci sta prost cu vederea,auzi Miriuta !Daca poarta Chiajnei era aparata de Bg Miron,precis castigau cei de la Concordia, mai ales ca aveau in teren 3 fundasi centrali!!!!Meszare,Gradinare,conducere utista..poate il aduceti portar pe Balgradean la anul cand promovam,caci precis 50 goluri incasam doar in tur,daca apara el !Felicitari pentru Jorza si Stahl ca au fost convocati la Under 19.Ma bucura daca Becaly nu castiga aseara,dar asta ar fi dat 400 000 E pe Golofca din Botosani si cumpara toata spuma din Rou.Pentru astazi ajunge…!Hai UTA !

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.