vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ce să faci în caz de accident rutier. Când se poate recurge la constatarea amiabilă și când nu. Precizări ale Serviciului Rutier

    de Special Arad | 7 ianuarie 2021, 12:02 PM | Naţional

    0

    Comunicat. Informare cu privire la obligaţiile conducătorilor de vehicule implicaţi în evenimente rutiere în urma cărora a rezultat doar avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale –

    Analizele efectuate de Serviciul Rutier, la nivelul Municipiului Arad, în special, dar şi la nivelul oraşelor şi comunelor din judeţul Arad, arată faptul că din ce în ce mai mulți conducători de vehicule nu cunosc şi nu respectă obligaţiile legale atunci când sunt implicaţi în evenimente rutiere în urma cărora a rezultat doar avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale, obligaţii stabilite de art. 79 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume:

    1. a) să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa;
    2. b) să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

    Se exceptează de la aceste obligaţii:

    1. a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii;
    2. b) conducătorul de vehicul care deţine o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

    Precizări cu privire la constatarea amiabilă de accident:

    – se poate încheia doar în situaţiile în care în accident au fost implicate doar două vehicule şi dacă nu au rezultat alte pagube materiale ( la indicatoare şi marcaje rutiere, parapeţi de protecţie, semafoare, imobile, stâlpi de electricitate, etc );

    – constatarea amiabilă de accident se încheie prin completarea formularului eliberat de societăţile de asigurări ( nu este valabilă înţelegerea verbală între conducătorii de vehicule implicaţi în accident ).

    Reamintim conducătorilor de vehicule că nerespectarea acestor obligaţii în cazul accidentelor rutiere în urma cărora a rezultat doar avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale se sancţionează cu amendă de 4 sau 5 puncte amendă – punctul de amendă fiind de 145 de lei – şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, fără posibilitatea de reducere a acestei perioade.

    Rugăm şi pe această cale toţi participanţii la trafic să respecte toate regulile de circulaţie pe drumurile publice şi să dea dovadă de spirit civic şi toleranţă în trafic, în scopul prevenirii accidentelor rutiere, în special a celor din care au de suferit fizic persoanele implicate.

    Acum, la început de an, Serviciul Rutier dorește tuturor să circule în siguranţă şi să fie feriţi de orice eveniment rutier!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.