Acum, că s-au mai calmat spiritele aprinse de decizia Curții Constituționale privitoare la (ne)candidatura Dianei Șoșoacă, putem „arunca” și noi o privire spre toată această tevatură. Cu calm, fără patimă și, mai ales, fără vreun sentiment colorat politic. Multă lume – cunoscătoare sau nu într-ale Constituției și a atribuțiilor Curții Constituționale a României (CCR) – s-a exprimat pe o temă, interesantă de altfel, care ar merita o analiză serioasă, făcută de specialiști în drept constituțional, nu (doar) păreri, mai dergabă partizane politic decât obiective.

• Diana Șoșoacă este exclusă din cursa prezidențială. Contestațiile împotriva lui Ciolanu, Geoană și Orban – respinse

Cu siguranță vor apărea și astfel de analize, dar nu prea curând. Probabil însă, abia după alegeri, ca să nu se tulbure și mai tare apele, oricum parcă prea învolburate, dată fiind miza uriasă, atât la alegerile parlamentare, cât și la cele prezidențiale. Semn clar că în România încă mai sunt multe tentații care fac cu ochiul multor politicieni.

Până atunci, fără pretenția de a intra într-o competiție, evident inegală, cu specialiștii, trebuie să spunem că, de când a fost (re)înființată (1992), în unele situații CCR s-a comportat ca un competitor politic de rang superior, ca un supra-competitor, preocupată mai degrabă de exercitatea puterii sale de decizie decât strict de constituționalitate. Un fel de atitudine „mucles” sau, ca să cităm o „clasică în viață”, „ciocu’ mic, acum noi suntem la putere”.

Sau, cel puțin așa a lăsat impresia că acționează.

Poate cea mai răsunătoare exercitare partizană a puterii (nu neapărat cea mai gravă) a fost cea legată de demiterea Laurei-Codruța Koveși, în 2020. Atunci, CCR s-a amestecat în disputa dintre Tudorel Toader, pe-atunci ministru al Justiției, și Koveși, obligându-l, practic pe președintele Iohannis să semneze actul de demitere a celei din urmă.

Doar că aceasta a apelat la CEDO, care i-a dat dreptate, infirmând, practic, demiterea, făcându-l pe președinte să iasă din obișnuita-i tăcere și să afirme că:

„Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat atunci, CCR a decis revocarea sa din funcție la propunerea unui ministru al justiției de tristă amintire. O asemenea decizie a CEDO, fără precedent, nu poate rămâne fără consecințe. Credibilitatea CCR, afectată oricum de decizii controversate, e și mai puternic zdruncinată. CCR are obligația de a revizui de îndată decizia referitoare la revocarea doamnei Kovesi” (amănunte, AICI).

Cea mai gravă implicare a CCR în viața societății a fost – opinie personală – cea prin care a „remodelat” prescripția răspunderii penale. În primul rând, pentru că această decizie (nr. 358/26.05.2022) pare a fi fost făcută la comanda unor grupuri de „penali” cu „gulere albe” – ca „din întâmplare”, după această decizie s-a constatat prescripția în 5.512 dosare penale, unii dintre beneficiari fiind Elena Udrea, Ioana Băsescu, Bogdan Olteanu, Cristian Boureanu, Nelu Iordache.

În aceste condiții, nu-i de mirare că decizia de respingere a candidaturii unui personaj extrem de vocal, (Diana Șoșoacă) a iscat controverse și teorii conspiraționiste.

Pentru mulți cetățeni, exasperați de ieșirile „în decor” ale Dianei Șoșoacă, inclusiv în Parlamentul European, decizia este un act reparator, a cărei justețe poate suplini chiar și o eventuală depășire a atribuțiilor Curții. Cu tot respectul pentru astfel de opinii, așa ceva nu poate fi admis într-o societate civilizată – devine enervantă trimiterea, cu și fără rost la „democrație” în condițiile în care poporul (adică „demos”) este ca și exclus din ecuația decizională și, deci, lipsit de putere („kratos”).

O nedreptate, o ticăloșie sau o ilegalitate nu pot fi îndreptate, reparate, prin alte nedreptăți, ticăloșii sau ilegalități.

Statul trebuie să creeze mecanisme de sancționare a oricăror derapaje, de la comportament inadecvat în public, la trădare sau omor, nu să aștepte „dreptatea divină”, fie ea și materializată printr-o decizie ciudată a CCR. Cu scuze pentru acest exemplu, poate nepotrivit, dar este ca și cum statul nu ar pedepsi un criminal care a omorât pe autorul unei alte crime, pe considerentul că a „făcut dreptate”.

Diana Șoșoacă ar fi trebuit să suporte consecințele vorbelor și faptelor sale, comise fie în Parlamentul României, fie cu ocazia unor adunări publice, nu scoasă din cursa electorală prezidențială de CCR. Unde au fost instituțiile statului? De ce nu și-au făcut datoria? Iată întrebări la care nici CCR n-ar putea răspunde fără să spună câte ceva și despre clasa politică.

Lăsând CCR să decidă în tot mai multe chestiuni care nu prea o privesc, această instituție va tinde să devină o structură suprastatală, supraguvernamentală, supraparlamentară și supraprezidențială.

Un pericol simțit, se pare, și de unul dintre partidele cu serioase șanse de a câștiga alegerile parlamentare. Astfel, prin cea mai autorizată voce a acestui partid, actualul premier și candidat la prezidențiale, Marcel Ciolacu susținea, în 7 octombrie, că „Singura discuție rațională și serioasă din societate trebuie să fie legată de reforma CCR. Și asta voi face eu!”. Și PSD încă nu a câștigat alegerile…

Pe de altă parte, unul dintre cei mai activi parlamentari ai PSD, Daniel Zamfir (cel cu „legile antibănci” sau „anticămătărie”), vorbea la o televiziune și despre necesitatea modificării Constituției, nu doar a legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (nr. 47/1992) .

Politicienii din Arad n-au avut nicio reacție publică. Nici la Decizia CCR, nici la cele declarate de liderii PSD. Au alte treburi domniile lor, nu ce se întâmplă în politica mare, cum se spune.

Sunt semnale suficient de clare că după alegeri nici Constituția, nici Curtea Constituțională nu vor mai fi ce au fost până acum. O fi bine? O fi rău? Greu de spus, dar avem tot dreptul să presupunem că modificările, dacă vor fi adoptate în Parlament – unde, totuși, nu ajunge doar votul PSD – nu vor fi favorabile decât clasei politice.

Putem presupune, în baza unor experiențe trecute, că nu se urmărește decât consolidarea puterii deținătorilor unor demnități, cum ar fi președintele (dacă Marcel Ciolacu îi va lua locul lui Iohannis), premierul sau chiar președinții celor două Camere ale Parlamentului. Și nu neapărat „tăierea cornițelor” CCR, cât subordonarea ei, vom vedea cui (se vorbește despre un fel de comisie parlamentară, deci e clar că politicului i se va subordona).

Evident, nu avem niciun temei pentru a spera că vor fi eliberate de sub tutela politică celelalte instituții aparținând autorității Executive (de exemplu, Poliția) sau celei Judecătorești. Încă nu s-a înființat acel partid care să se „sinucidă” prin tăierea propriei puteri de control asupra acestor instituții, iar cele înființate deja nu au astfel de intenții.

Cam asta a reușit să facă Diana Șoșoacă prin ceea ce ea credea că este o haiducie, nicidecum un comportament de mahala, cam peste tot pe unde a umblat: să provoace o decizie care va fi un bun temei de modificare a unor legi ce vor întări și mai mult puterea politică. Inclusiv a Constituției.

Așa că, preventiv, lansăm un S.O.S. apolitic – Save Our Souls („Salvați sufletele noastre”). Deocamdată, sub forma unei vechi melodii a trupei ABBA: