O spun fără nicio reținere: pentru ei nu însemnăm nimic. Nu valorăm nici cât o ceapă degerată. Nu suntem decât deținătorii resurselor pe care le folosesc ei – banii pentru impozite și taxe de tot felul, la vedere sau ascunse. Și, desigur, deținători de voturi, resursă foarte importantă care „cutremură” acest an. Au nevoie ca de aer de această resursă, pentru că le asigură puterea de a ne ignora și chiar de a-și bate joc de noi încă patru ani – sau cinci, pentru președinte și eurodeputați.

Cutremurul fals

Și cu asta, ar trebui să închei acest articol. Sau, poate, să mai zăbovesc puțin și să vă îndemn să votați (poate paradoxal, cei ce dețin acum puterea se tem de o prezență masivă la vot). Mai este însă până la vot. Oricum, încă nu se știe exact cine și din partea cui candidează. Cu siguranță ați înțeles trimiterea la „marele cutremur” anunțat antropologic de aripa „Fifor”, sfâșiată de durere că, fără liste și candidați comuni, antropologul va trebui să-l înfrunte pe Cionca. Deci, Bibarț nu a trecut la PSD. Încă. Dar cred că nici nu va trece, chiar dacă i-aș dori să facă asta, dar, mai ales, i-aș dori asta Aradului.

E clar că acesta este un „cutremur”, fals și interesat, ca o laudă adusă periodic șefului cel mare Sau, ca atâtea alte „cutremure” exagerate: cutremur pe piața financiară, cutremur pe piața media, cutremur politic și mai ales, cutremur în fotbal. Cu siguranță ați citit sau auzit multe astfel de titluri în presa noastră sau de aiurea (fiți pe pace, nici în alte părți nu-i presa chiar atât de diferită de a noastră).

• Se anunță „decapitarea” ANAF! Cutremur la vârful instituției 
• Cutremur pe piața de capital. Cum a pierdut bursa noastră miliarde de lei din capitalizare
• Cutremur în fotbal: Rapid a intrat în faliment

Evident, sunt exagerări ale presei, pentru că nu-i chiar atât de multă înfiorare, panică sau groază pentru desființarea unei echipe de fotbal, căderea unor indici bursieri, desființarea unui ziar ori a unui partid sau demiterea vreunui director, oricum numit politic.

În schimb, un cutremur adevărat ne-a arătat, în Arad, cât le pasă de noi. Cât le pasă dacă ni se dărâmă casele sau dacă murim într-o astfel de nenorocire. Nu-i interesează nici că o parte din vină le aparține. Oricum, pe noi ne vor scoate vinovați. Ei își continuă, cu idioată infatuare, programele lor meschine și de multe ori inutile sau, în cel mai fericit caz, deloc urgente. O realitate banală, ce nici măcar știre nu este, printre atâtea parcuri inaugurate fără a fi terminate sau pavele montate și demontate.

Cutremurul prețurilor

Desigur, au mai fost „cutremure” și la stațiile de carburant, și la rafturile magazinelor sau la facturile de utilități. Dar au fost rapid absorbite de gargara politică. Și, la fel de rapid uitate de cetățeni, surprinzător de creduli în promisiunile populiste alte guvernanților. Ia uitați ce postează M. Fifor:

Păi, dacă-i o măsură așa de bună, de ce n-au scăzut prețurile la alimente? De ce este mai scump să „cumperi românește” alimente decât în celelalte țări din UE și în Marea Britanie?

Dacă-i așa de bună măsura asta, de ce economiștii o contestă cu argumente economice?

Pentru că nu le pasă cât ne costă mâncarea și utilitățile, cât ne costă deplasarea (transportul în comun este o catastrofă cam peste tot în țară, deci nu este de niciun folos, consumă doar bani cu grămada). De fapt, toate aceste măsuri anti-ecomonice (o spun specialiștii, nu eu) sunt menite să „cutremure” sensibilitatea unor nostalgici care cred în puterea intervenției statului în economie și, mai grav, cred că aceste intervenții pot rezolva problema.

Și, cel mai trist, cred în oamenii care, iată, au „făcut prețurile corecte”. În realitate, astfel de măsuri blochează mecanismele normale ale unei economii de piață, stopează, practic, preocuparea producătorilor pentru creșterea productivității muncii și a calității produselor. Inhibă orice preocupare pentru cerințele cumpărătorilor, fiind preocupați doar de înlăturarea concurenței străine.

Și, foarte important, nu pricep că toate măsurile astea politice, nu economice, generează deficit. Pentru că subvențiile de tot felul – care nu se reflectă nici măcar în prețul final al alimentelor – nu vin din cer, ci din banii noștri, ai tuturor și merg către un anumit grup țintă (agricultori, producători, comercianți). Iar asta, se reflectă, ulterior, în taxele crescute, pe care tot noi, toți, le plătim.

Deci, care o fi noima acestor măsuri populiste, dacă nu doar de a farda imaginea unor politicieni? Farduri care, în fața unor cutremure adevărate devin inutile.

Se spune că un cutremur cu magnitudinea de 7,5 se produce cam o dată la 80 de ani. Cum de la ultimul cutremur de asemenea magnitudine au trecut doar 47 de ani, conducătorii noștri pot dormi liniștiți pe proiectele lor de parcuri goale și străzi re-pavate. Mai au timp vreo 33 de ani pentru chestiuni cu adevărat serioase, cum ar fi consolidarea clădirilor cu risc seismic.

Problema noastră este că nimeni nu poate garanta că Pământul nu se va supăra mai repede. Nu de alta dar în ultimii 78 de ani, în România au avut loc două cutremure cu magnitudinea mai mare de 7. În 30 august 1986, soldat cu 150 morți și peste 500 răniți și, desigur, cel mai distructiv, cel din 1977 , când au fost aproape 1.600 de morți și 11.300 de răniți. Despre pagubele materiale nici nu are rost să vorbim. Poate doar să amintim că orașul Zimnicea a fost total distrus, numărul locuințelor prăbușite în toată țara fiind de aproximativ 35 de mii.

Se cutremură și Aradul

Surprinzător, de o vreme și Aradul se cutremură. Cel puțin în vara trecută asta s-a întâmplat, primarul Bibarț fiind surprins, firesc pentru el, la o emisiune de laude. După asta ne dăm seama că s-a întâmplat într-o zi de marți… Apoi, cum îi stă bine unui edil responsabil, a aruncat vina pe arădeni. Asta, deși instituția pe care o conduce deține trei imobile cu risc seismic ridicat (clasa I de risc).

Citiți amănunte aici: Trei clădiri ale Primăriei Arad, încadrate în clasa I de risc în caz de cutremur

Cam asta-i realitatea: când se întâmplă o nenorocire, aruncă vina pe cetățeni. Înainte însă, în loc să se ocupe de rezolvarea unor probleme stringente, cum ar fi și consolidarea clădirilor cu risc seismic, dar nu numai, ei se ocupă de „construirea” unor parcuri, mai mereu pustii (cum este cel din Micălaca, zona 300, de la piciorul Podului) sau de alungat castori și tăiat arbori seculari. Or fi licitațiile pentru astfel de lucrări mai atent urmărite decât altele? Greu de crezut în condițiile în care foarte puține astfel de achiziții sunt verificate de instituțiile statului.

Mai degrabă este vorba de incompetență managerială, de superficialitate, de lipsă de interes pentru siguranța cetățeanului. Și de un pic de nesimțire, de inexistența unui dialog real cu cetățenii, dialog din care ar putea afla care le sunt nevoile, temerile, urgențele. Repet, un dialog real, nu unul mimat, făcut doar cu susținători, cu prieteni ai primarului sau ai partidului.