marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cât de „post-” suntem și care e rolul tehnologiei în societate? Rezumat post-„Post-Educația” și post-Ars Electronica la Arad

    de Tomck@t | 4 octombrie 2022, 10:56 AM | Cultură | Educaţie | Recomandările editorilor

    0

    Ultima zi din septembrie și prima din octombrie au fost două zile deosebit de importante și interesante pentru lumea artistică arădeană. Pe de o parte, s-au îngrămădit și s-au suprapus mai multe evenimente artistice (Media Art Festival, Noaptea Bibliotecii, Noaptea Albă a Galeriilor, Turneul Violoncellissimo la Filarmonică etc.), iar pe de altă parte, la evenimentele organizate de Asociația Doar Mâine, integrate în Noaptea Bibliotecii și corelate oarecum și cu Media Art Festival, au fost atinse și problematici din domeniul pedagogiei teoretice, cu implicații în dezvoltarea societății și cu un accent expres pe relația umanitate – tehnologie.

    Au fost prezenți la Arad invitați de seamă din lumea artelor contemporane și din sfera educațională: Horea Avram (profesor și teoretician al Facultății de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca), Irina Botea Bucan (profesoară UNARTE București), Mihaela Kavdanska (artistă DARV/FURNA Art & Culture Linz, Austria), Alexandru Berceanu (profesor CINETIc, Universitatea Națională de Teatru și Film București), Jon Dean (muzician, sociolog și video artist), Raluca Paraschiv (lector la Universitatea Națională de Arte din București) și Raluca Nestor Oancea (lector la Universitatea Națională de Arte din București) și, nu în ultimul rând, Christl Baur (directoarea prestigiosului festival Ars Electronica).

    Despre Ars Electronica trebuie spus că este un institut cultural, educațional și științific fondat în anul 1979 în orașul Linz, Austria, activ în domeniul artei new media, cu sediul la Centrul Ars Electronica, care găzduiește Muzeul Viitorului, iar festivalul anual Ars Electronica, tot din 1979, gestionează o unitate multidisciplinară de cercetare și dezvoltare în domeniul artelor media, cunoscută sub numele de Futurelab. Actuala directoare a festivalului, Christl Baur, a participat alături de Horea Avram, Irina Botea Bucan, Mihaela Kavdanska, Alexandru Berceanu, Raluca Nestor Oancea, Raluca Paraschiv și Jon Dean la masa rotundă „Post-Educația”, pe 30 septembrie, la Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol”, iar a doua zi, 1 octombrie, în sala mică a Filarmonicii, a urmat Prezentarea Ars Electronica.

    În rândurile de mai jos veți găsi spicuiri din cele discutate la masa rotundă „Post-Educația”, iar după partea pur teoretică, la final veți găsi concluzia mult mai punctuală și practică despre rolul tehnologiei și rolul educației, „servită” de Christl Baur, directoarea festivalului Ars Electronica

    Masa rotundă „Post-Educația”, moderată de Marius Stoica (directorul interimar al bibliotecii arădene) și Raluca Nestor Oancea (lector UNArte), s-a concentrat pe rolul tehnologiei în viața de zi cu zi, în educație și în artă. De asemenea, participanții au încercat să găsească un răspuns la întrebarea „Ce înseamnă, ce presupune post-educația și post-internet”, dar dezbaterea s-a lovit din start și aproape până la final de problematica prefixului „post-”, profesorul Horea Avram fiind cel care a pus punctul pe i, spunând că:

    •  „Sintagma asta a persistat și e aplicată la orice, mai puțin la cuvântul post- însuși. Ar fi foarte binevenit un post-post, poate ne-ar mai liniști un pic. Deci suntem post-tot, post-orice… și cumva e problematică chestia asta. Lucrurile sunt mult mai nuanțate, fără îndoială, nu vreau să fac aici prea multe precizări, dar cred că are loc într-o sintagmă care la rândul ei este extrem de complicată și neașezată terminologic și conceptual, mă refer la post-umanism. Aș face o importantă diferențiere: nu „post-uman”, care mi se pare că nu are niciun sens… nu am fost niciodată pre-umani, early humans, late humans, iar acum post-umani și ne îndreptăm spre starea supremă de broască țestoasă. Post-umanism însă ar avea (n. red. – sens) și cred că încolo trebuie să ne ducem, să îl definim. Post-umanismul își are rostul în zona filosofică, în care nu mai vorbim de acel subiect unic fabricat în gândirea modernă și în Iluminism, acel om cartezian, om în două dimensiuni corporale, în al doilea nivel în zona antropologică, asta însemnând faptul că noi începem să gândim și despre alte reguli, filosofia animală, apoi gândirea ecologică în toate formele ei, o răsturnare și o reașezare a ideii de uman și în al treilea rând, foarte importantă în discuția de față este cea tehnologică, în care vorbim despre un om care folosește tehnologia mai mult decât ca o unealtă. (…) I-aș spune omul-nor, omul care trăiește în cloud, în Web3. (…) Ce vreau să spun e că aș pune sub semnul întrebării acest post-internet, pentru că acest om nou de care vorbesc este un utilizator de tehnologie și de internet mai mult decât a făcut-o până acum, deci nu suntem în post-internet, suntem foarte-internet”

    •  Alexandru Berceanu: „Când eram elev de liceu, ne-a povestit Mircea Cărtărescu, acest poet post-modern, și eu am fost foarte impresionat în acel moment, despre metafora post-istorică a lui Fukuyama. Nu suntem acolo, deloc. Dimpotrivă, acum simțim diferențele, cred, mai acut și dacă privim la internet, noi, în România, ne gândim că avem acces egal, dar global nu există un acces egal. Sunt foarte multe etaje în acest post-internet”

    •  Irina Botea Bucan a ridicat problema cum folosim tehnologia sau cât ne folosește ea pe noi, dacă „reușim până la urmă să folosim tehnologia internetului la un maxim potențial, fiind ceva consumatoare de timp. Deci ne pierdem doar timpul? Sau le transformăm în ceva care ne duce undeva?”

    •  Raluca Nestor Oancea a direcționat discuția spre estetică dând exemplu cunoscuta carte a lui Christiane Paul, „Digital Art”: „În estetica anilor 2000 exista diferența asta de a folosi tehnologia ca unealtă și a folosi tehnologia ca mediu. Pentru foarte mult timp, s-a considerat că adevăratele proiecte new-media sunt proiectele care folosesc tehnologia ca «medium», adică proiecții, tot felul de lucruri complicate și mai puțin print-uri. Am putea spune că s-a depășit acea epocă a internetului și a digitalului, tocmai pentru că astăzi au devenit dintr-odată interesante și toate aceste reverberații în lumea fizică ale internetului și ale tehnologiei, adică am început să lucrăm cu print-uri, cu sculpturi pixelate, deci lucrurile au început să se amestece și a fost depășită această condiție inițială, când vorbeam de proiecte digital-art, net-art ș.a.m.d.”

    •  Horea Avram a adus în discuție fenomenul NFT, „un mod nou de a vinde artă” și arta inteligenței artificiale, „care marchează aceeași întoarcere la imaginea bidimensională, la cadru (…) Ne aflăm în aceeași paradigmă. Nu e o depășire, dimpotrivă, e un pas înapoi sau un pas lateral, pentru că arta media a renunțat, din cauza acestor instanțe, la transmedialitate, la imersivitate, la interactivitate”

    •  Raluca Paraschiv a vorbit despre „ce se întâmplă cu social media și felul în care schimbă raportarea noastră la imagine (…), aici mi se pare că e schimbarea fundamentală în ideea de post-, care se și vede la nivel general, social, antropologic, acel «social-dilemma»”

    •  Alexandru Berceanu, după ce Mihaela Kavdanska și Marius Stoica au condus discuția spre conceptul de „post-educație”, unde ei consideră că prefixul post- are, totuși, sens, cel din urmă exemplificând că este o diferență sesizabilă între adulți și copiii nativ-digitali, care s-au născut într-o eră digitală: „pentru ei, într-adevăr, este o lume reală, tot ceea ce noi numim virtual. Cum spuneați mai devreme, este o schimbare de subiectivitate. Eu mă întreb însă dacă e o schimbare de subiectivitate sau de fapt se produc niște sinapse sau continuități cu niște medii în care e aceeași subiectivitate, doar că e determinată cumva de alte texturi?”

    •  Irina Botea Bucan a adus în discuție cartea lui Jorge Luis Borges, „Grădina potecilor ce se bifurcă” (The Garden of Forking Paths), „care prevede internetul. Mă gândeam că întotdeauna lucrurile se întâmplă în paralel, tehnologia nu este atât de departe de noi niciodată. Pentru că noi, de fapt, o creem, dar când accelerarea este atât de puternică, se distanțează de noi, devine greu de înțeles și când se întoarce spre noi, ne transformă, de fapt. (…) E adevărat că s-a întâmplat această rapidă internetizare, accelerarea educației prin internet, dar în același timp s-a întâmplat și această întoarcere la grădină, nevoia de a pune mâna pe o roșie și de a mirosi-o puternic”.

    •  Horea Avram, după intervenția organizatoarei mesei rotunde, Nita Mocanu, care spunea că această eră „post-internet” ne împiedică într-un fel să vedem lumea, suntem într-o distragere de atenție constantă și acest lucru se resimte și în educație: „Nu cred că suntem distrași, tehnologia este o poartă, un instrument al acestei lumi. Eu, cel puțin, nu împărtășesc îngrijorarea și impresia generală că se duce lumea naibii, deoarece copiii și mai ales tinerii sunt cu tehnologia în mână. Asta are, evident, și efecte negative, referitoare la un soi de alienare, ce am văzut mai ales în pandemie (…). Eu cred că oferă un acces și de fapt un instrument nu numai la cunoașterea lumii, ci și la modelarea acestei lumi. Fiul meu de 10 ani a învățat singur să modeleze în 3D în programul Blender, făcând research pe YouTube. Evident că l-am lăsat, i-am redus orele de stat la ecran, că ar fi stat 12 ore dacă ar fost după el, dar mi s-a părut o chestie extrem de fructuoasă, omul ăsta învață ceva, mult mai multe decât știam eu la vârsta lui. Iar apropo de acel «attention span» (n. red. – durata de atenție), care este extrem de redus, așa este… și așa o să fie o grămadă de lucruri frumoase în lumea asta, în sensul cel mai poetic al cuvântului. Dar în același timp se câștigă o grămadă! Eu văd și partea bună în asta. Vezi multe și cred că pentru fiecare dintre noi, care stăm pe laptop, dar avem și telefonul deschis, dacă avem televizor, merge și televizorul și dacă se poate mai ascultăm și muzică pe fundal… e firesc, cumva ne-am «caracatițizat», avem mai multe brațe cu care interacționăm în diverse părți. Eu cred că asta e subiectivitatea despre care vorbim, noul «noi». Nu suntem post-, ci suntem noi. Niște «noi-noi»”

    •  Raluca Nestor Oancea a mai subliniat, dând ca exemplu studenții săi, separarea accelerată dintre generații: „Ne-am obișnuit ca o generație să dureze 30 de ani. Mi s-a întâmplat să vorbesc cu studenți de 20 de ani, care -mi spuneau că nu au nimic în comun cu copiii de liceu, de 18 ani, că unii folosesc Instagram, alții TikTok, alții intră pe canale tehnologice diferite. Cred că asta ar putea fi o implicație negativă a tehnologiei, faptul că e adevărat că ne creem niște comunități, dar comunitățile astea sunt parcă din ce în ce mai separate. Iar o altă idee: ca profesor de filosofie, e din ce în ce mai greu să tentezi studenții să citească. Eu m-am chinuit, am încercat să le fac rezumate, am încercat să extrag mesaje semnificative. Cred că aici ar trebui profesorii de teorie să găsească niște soluții care să se potrivească cu adevărat acestor generații. Una dintre soluțiile pe care le-am încercat eu cu studenții noștri artiști a fost să le dăm de citit niște bucățele destul de mici, să le explic ce cred eu despre conceptele respective și apoi să le invit să le deseneze. Și am observat că în momentul în care s-a dus accentul exact pe practica lor, practica la care țin cu adevărat și anume desenatul, și conceptul teoretic sau filosofic a devenit important. I-am păcălit și au citit cu adevărat”

    •  Alexandru Berceanu, dimpotrivă, e de părere că sunt cazuri și cazuri: „Îmi imaginez că lucrurile sunt de fapt extrem de diverse. Am ocazia să am doi copii și pe unul nu-l pot opri să citească, iar pe celălalt nu pot să-l determin. În aceeași casă, în același mediu”

    •  Jon Dean și Irina Botea Bucan au vorbit despre procesul de educație în care atât studentul, cât și profesorul devin participanți. „Procesul de învățământ e o colaborare. Care este gradul de participare pe care noi îl introducem în învățământ, în relația profesor-student?”, s-a întrebat retoric Irina Botea Bucan, iar Jon Dean a plusat: „Participarea activă este democrație activă (…) În contextul artistic sau educațional putem fi foarte simbolici în ceea ce privește arta și participarea deplină, dar, de fapt, cineva o proiectează, cineva este prescriptiv, cineva determină rezultatul și îl îmbunătățește și cu cât grupul sau indivizii din cadrul grupului sunt lăsați să determine mai mult rezultatele, cu atât participarea devine mai mare pentru că fac parte din proces. Deci când e vorba de viitor, oamenii își creează propriul viitor în termenii unui proiect”

    •  Mihaela Kavdanska: „Mă întreb dacă nu e important ca educația sau post-educația să fie cumva ghidată și de întrebarea «Care e rolul artistului în societate și în cultură în zilele noastre?”. Pregătim artiștii să se laude cu egoul lor, cu realizările lor uluitoare în artă sau pregătim artiștii să creeze comunități care să aibă un rol foarte activ în societate?”. Ea a dat ca exemplu inclusiv festivalul Ars Electronica, unde de multe ori câștigă proiectele artistice care marșează, respectiv protestează într-un mod artistic, pe o temă socială sau ecologică.

    Christl Baur, directoarea festivalului Ars Electronica a intervenit doar la finalul dezbaterii, răspunzând la toate întrebările și dilemele discutate în prealabil la masa rotundă: „Pot să spun că pentru mine nu există «post-internet». Conexiunea noastră în viața obișnuită cu ceea ce numim internet este deja atât de puternică încât nu poate fi desprinsă. Nu e vorba doar de faptul că-l folosim zilnic literalmente în orice domeniu, dar e vorba și de faptul că în multe locuri deja rețeaua de semafoare funcționează folosind internetul și exemplele pot continua. Dar toate astea nu sunt aspecte negative, suntem obișnuiți să folosim aceste unelte zilnic. Vorbind însă de responsabilitatea în educație, cred că ceea ce contează cu adevărat nu este cum învățăm noua generație, ci pe noi înșine, despre cum folosim aceste unelte pe care le-am creat. Pentru că noi le-am creat. Și trebuie să învățăm cum putem folosi aceste unelte într-un mod înțelept, ca să devină unelte adevărate, care ne servesc pe noi și nu să fim noi folosiți de aceste unelte sau de către o entitate corporatistă, o mega-industrie. După părerea mea, rolul educației nu e să spună studenților să nu mai folosească telefoanele, pentru că… ce viață mai e și aia? Îmi pare rău, dar ăsta-i adevărul! De ce am face asta? E o unealtă extrem de folositoare și ne poate servi cu o grămadă de aplicații. Important e să o folosim înțelept. Întrebarea e cum o folosești și pentru ce o folosești. Iar pe de altă parte, despre întrebarea că cine ce câștigă din asta, este industria IT, desigur, dar nu vom reuși să schimbăm acest lucru individual, însă ceea ce putem face e să conștientizăm lumea. Cel puțin, așa văd eu rolul festivalului Ars Electronica, în sensul că deschidem poarta spre milioane de artiști existenți ca aceștia să susțină atât tânăra generație, cât și generațiile mai în vârstă, pentru că există cunoștințe extrem de vaste despre ceea ce înseamnă tehnologie și despre cum poate tehnologia să ne stăpânească ori chiar să ne facă rău. În opinia mea, asta nu ține de post-educație, ci tocmai de rolul educației în sine. Responsabilizarea, abordarea educativă despre cum ar trebui să folosim tehnologiile existente, ca să ajungem la un punct umanist, ca să aflăm cum putem crea un umanism digital care să fie în serviciul nostru. «Humanising Technology» este deja termenul folosit pe larg în acest context. Iar pe de altă parte, ar trebui să luptăm împotriva modului de folosire a anumitor tehnologii, pentru că nu tot timpul trebuie să le folosim așa cum le folosim, iar aici este vorba în mare parte de rețelele sociale. Sunt beneficii imense în rețelele sociale, dar problema e cât de mult ne acaparează atenția, asta e ceea ce ar trebui să combatem. Referitor la partea ecologică a educației, câți dintre voi învățați studenții voștri ce aptitudini ar trebui să dobândească pentru următoarele două decade, când vom fi – și suntem deja – în mijlocul unei crize climatice? Cum schimbă acest aspect educația studenților și perspectivele voastre? Cum îi învățați să folosească tehnologia ca să lucreze colaborativ și să își extindă setul de abilități? Dincolo de partea teoretică despre ce este internetul sau post-internetul, sau ce e educația, ceea ce contează e cum se aplică în viața de zi cu zi, în activitățile lor și în modul lor de a crea lucrări de artă. De exemplu, la o expoziție unde sunt 20 de proiectoare diferite, 20 de ecrane diferite, ar trebui să ne gândim cum să NU folosim tehnologia, ar trebui să ne gândim cum am putea folosi tehnologia într-un mod mult mai sustenabil. Cel puțin din punctul de vedere al festivalului Ars Electronica, acestea sunt întrebările și cerințele puse artiștilor. Dacă vine, de exemplu, un artist care spune că vrea să creeze un spațiu mult mai imersiv, îi răspundem «Foarte frumos! Dar de ce? Care e scopul din spatele proiectului? De ce ai nevoie de patru proiectoare, de ce e mai bine cu patru proiectoare în loc de un singur proiector? Există un motiv real sau este doar de dragul de a folosi tehnologia?»”

    În mare parte, pe aceleași idei și-a schițat Christl Baur și prezentarea ei din a doua zi, în sala mică a Filarmonicii, despre Ars Electronica. Puteți urmări mai jos prezentarea integrală (în engleză), nu înainte însă de un scurt video, proiectat și de către Christl Baur celor prezenți, un filmuleț care reușește să ilustreze într-un mod extrem de simplu și creativ misiunea festivalului Ars Electronica la ediția următoare (6 – 10 septembrie 2023), care va avea sloganul „Welcome to Planet B”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.