vineri, 14 august, 2026

Special Arad Logo

    Ministrul Economiei a anunţat, la Arad, reorganizarea instituției: cu 40% mai puține funcții de conducere, mai puţini directori, dar fără concedieri în prima etapă

    de Adriana Barbu | 14 august 2026, 2:57 PM | Politikos | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat vineri, la Arad, înaintea întâlnirii programate cu antreprenorii din județ, reorganizarea ministerului pe care îl conduce. Ministrul spune că una dintre principalele direcții ale mandatului său este eficientizarea instituției, care, în opinia sa, a fost afectată în ultimii ani de schimbările repetate de structură și de conducere. În 10 ani a avut nu mai puţin de 8 ministri, adică câte un ministru la fiecare 8 luni. 

    Citeşte şi: Diana Buzoianu, acuzații la adresa Romsilva: Mașini ale instituției, puse la dispoziție pentru protestele sindicaliștilor

    Darău, aflat de aproximativ opt luni la conducerea ministerului, dintre care patru luni ca ministru interimar, a precizat că reorganizarea este importantă indiferent cât timp va mai rămâne în funcție.

    „Va fi publicată astăzi, în transparență, o hotărâre de Guvern care să eficientizeze Ministerul Economiei. Nu vă ascund că, din foarte multe motive, 16 miniștri în 10 ani, minister care ba s-a despărțit, ba s-a reunit între mai multe domenii, nu a fost și încă nu este Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului un minister eficient. Prin această propunere de hotărâre avem o viziune nouă, pe câteva componente importante”, a declarat Irineu Darău în conferinţa de presă de la sediul USR Arad.

    Ministrul Economiei anunţă mai puţini directori și o organigramă mai suplă

    Potrivit ministrului, noua reorganizare presupune reducerea cu 40% a numărului posturilor de conducere. Schema de personal, care include și posturile vacante, va fi redusă de la peste 700 de posturi la aproximativ 600. Darău a precizat însă că, în prima etapă, reducerea organigramei nu va însemna concedieri.

    „Am ales, pentru că am renunțat la niște beneficii care erau și nu am mai adăugat oameni la organigrama actuală, să nu renunțăm la oameni, cel puțin în această fază, dar am ales să eficientizăm alte lucruri. Vom reduce numărul de posturi de conducere cu 40%, așa cum este corect”, a spus ministrul.

    Una dintre modificările importante vizează și structura de conducere a ministerului. Dacă în prezent există 13 direcții cu 13 directori generali sau directori, noua organigramă prevede opt direcții generale.

    „Am găsit 13 direcții cu 13 directori generali sau directori, exact sub ministru, care trebuie să gestioneze ceilalți peste 500 de oameni angajați în minister, și mulți dintre ei nu-și prea gestionează propriile direcții. De altfel, în viitoarea propunere vor fi opt direcții generale”, a declarat Darău.

    Ministrul spune că reducerea numărului de funcții de conducere și reorganizarea structurii reprezintă doar prima etapă. Ulterior, angajații vor fi evaluați, iar performanța va conta mai mult în menținerea lor în minister. „După prima etapă de reorganizare și eficientizare, cine nu va fi eficient chiar va pleca”, a punctat Irineu Darău, care spune că a găsit în minister „foarte multe disfuncționalități” și unii manageri „foarte slabi”.

    Reorganizare, indiferent cât va dura mandatul ministrului

    Irineu Darău a insistat asupra faptului că reorganizarea ministerului trebuie făcută indiferent de durata mandatului său. Acesta a punctat faptul că o reorganizare funcțională trebuie să rămână în picioare și după plecarea sa de la conducerea ministerului.

    Proiectul de hotărâre de Guvern urmează să fie publicat astăzi şi să stea la transparență decizională timp de zece zile, perioadă în pot fi făcute observații din partea societății civile. Ministrul estimează că noua structură ar putea deveni efectivă cel târziu la începutul lunii septembrie.

    Întâlniri lunare cu antreprenorii pentru „pulsul economiei”

    Vizita lui Irineu Darău la Arad are loc și în contextul unei întâlniri cu antreprenorii din județ. Ministrul spune că astfel de întâlniri reprezintă pentru el o modalitate de a afla direct problemele cu care se confruntă mediul de afaceri.

    Darău susține că are cel puțin trei întâlniri cu antreprenorii în fiecare lună, tocmai pentru a afla problemele economice și legislative cu care aceștia se confruntă și pentru a putea interveni acolo unde ministerul are atribuții. În viitor, aceştia vor avea la dispoziţie platforme prin care vor putea interacţiona mai bine cu ministerul, întregul sistem urmând să fie digitalizat. Despre aceşti viitor paşi, puteţi citit într-un viitor material.

    Ministrul spune că discuțiile directe cu oamenii de afaceri sunt importante pentru a „lua pulsul economiei” și pentru ca deciziile ministerului să pornească și de la problemele concrete întâlnite de antreprenori.

    Ce se schimbă la companiile de stat

    Reorganizarea nu vizează doar aparatul central al ministerului. Darău a anunțat și o delimitare mai clară a activităților celor 47 de companii de stat aflate în subordinea ministerului.

    „Cred că este un pas foarte mare pentru acest minister, zece zile va fi hotărârea de guvern în transparență, în funcție de ce primim de la societatea civilă o vom mai adapta și ne dorim ca cel târziu la început de septembrie această hotărâre să fie efectivă și să ducă la un prim pas de eficientizare a ministerului”, a declarat ministrul Economiei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.