Rabla Auto 2026: AFM aprobă alte 3.661 de ecotichete. Cât mai este în buget
Programul Rabla Auto 2026 face un nou pas înainte, după ce Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat vineri, 14 august, încă 3.661 de ecotichete destinate persoanelor fizice, scrie Digi24.
Valoarea totală a finanțărilor aprobate în această etapă ajunge la 48.097.000 de lei, potrivit AFM.
„Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat astăzi, 14 august 2026, în urma şedinţei Comitetului de Avizare, o nouă listă care cuprinde 3.661 de ecotichete, în valoare totală de 48.097.000 de lei, în cadrul Programului Rabla Auto 2026, destinat persoanelor fizice”, a transmis instituția.
Mai sunt disponibili 10,7 milioane de lei
Cei care vor să beneficieze de program se mai pot înscrie, însă finanțarea este acordată în limita bugetului disponibil. În prezent, în program au mai rămas 10,7 milioane de lei.
Înscrierile pentru cumpărarea de autoturisme noi cu motoare termice, inclusiv cele alimentate cu GPL sau GNC, precum și pentru autovehiculele hibride, sunt deschise până la 31 decembrie 2026, sau până la epuizarea fondurilor.
Președintele AFM, Florin Bănică, consideră că noile aprobări contribuie la obiectivul programului de înnoire a parcului auto.
„Aprobarea celor 3.661 de ecotichete reprezintă o nouă etapă în procesul de înnoire a parcului auto naţional şi, în acelaşi timp, un pas concret către reducerea impactului transportului asupra mediului şi încurajarea unei mobilităţi mai curate”, a declarat acesta.
Ce trebuie să facă cei care au primit finanțarea
Aprobarea dosarului nu înseamnă că beneficiarul poate amâna procedurile. Persoanele care au primit statutul de „beneficiar aprobat pentru finanțare” au la dispoziție 60 de zile pentru a-și casa autovehiculul uzat și pentru a-l radia din evidența circulației.
După finalizarea acestor operațiuni, beneficiarii trebuie să încarce în aplicația informatică documentele solicitate și să introducă data la care a fost radiată mașina veche.
Lista dosarelor aprobate poate fi consultată pe site-ul AFM, în secțiunea dedicată Programului Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)