joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Carmina Burana” deschide noua stagiune a Filarmonicii, într-o locație inedită

    de Special Arad | 25 septembrie 2016, 3:32 PM | Cultură | Muzică

    0

    Cea mai îndrăgită partitură laică a secolului XX, cea care odată lansată pe scena Operei din Frankfurt în 1937 a cucerit scenele de spectacol şi ale sălilor de concert din întreaga lume, deschide la 1 octombrie 2016, de Ziua Internaţională a Muzicii, stagiunea 2016 – 2017 a filarmonicii, într-o locaţie neconvenţională, transformată conjunctural într-un spaţiu de audiţie performant şi primitor: Astra Vagoane Călători, Fabrica de tramvaie de pe Calea Victoriei nr. 33 -35. 

    Seara de sâmbătă, de la ora 19.00, este seara tuturor acelora care iubesc muzica clasică, ineditul şi spontaneitatea, un eveniment semnat de ansamblul coral acompaniat de orchestra simfonică şi dirijorul Cristian Neagu, dar şi de o distribuţie care completează afişul acestei populare creaţii de secol XX – soprana Camelia Clavac, tenorul Stefan von Korch si baritonul Adrian Mărcan.

    Un Codex latin de cântece din secolul al XIII-lea, descoperit într-o mănăstire din Alpii Bavariei în anul 1803, l-a inspirat pe Carl Orff în cea mai exuberantă şi plină de forţă cantată scenică a muzicii universale.

    Strălucitoare sau întunecate, bulversante sau pline de delicateţe, alese în număr de 24 şi redate în latina, germana şi franceza Evului mediu, cântecele Carminei Burana demonstrează unitatea spirituală a Europei şi caracterul etern al trăirilor umane.

    Pregătite de Robert Daniel Rădoiaş, maestrul de cor care girează apariţiile şi reuşitele din ultimii ani ale ansamblului mixt, numerele corale, cele care constituie centrul de greutate al Carminei, evocă varietatea cu care Carl Orff – celebrul ritmician al secolului XX – manipulează masa vocală, sporind efectele extraordinare ale cântecelor pe texte medievale.

    Numerele care proslăvesc primăvara şi dragostea, ironiile şi cântecele de pahar se asociază într-un triptic cu destin universal, care nu încetează să impresioneze prin unitatea de mişcare, de limbaj, de idei magice.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.