Aproape 50.000 euro pentru echipamentele defecte ale tramvaielor Imperio ieșite din garanție





La circa zece ani de când au fost cumpărate, unele dintre tramvaiele Imperio din prima tură achiziționată de Primăria Arad de la Astra Vagoane Călători au început să dea semne de îmbătrânire, ivindu-se situații în care echipamentele electronice de la bord s-au defectat. Compania de Transport Public (CTP) Arad a făcut în această săptămână o achiziție de aproape 50.000 euro pentru a asigura înlocuirile necesare.
Primăria Arad a achiziționat primele tramvaie Imperio, pe atunci la suma totală de 8,3 milioane de euro, de la Astra Vagoane Călători, în anul 2014, când au fost puse în circulație șase garnituri verzi. Acestea au ieșit la ora actuală din garanție.
O altă tură de tramvaie noi de la Astra Vagoane Călători a fost comandată în 2019, atunci când Primăria Arad a mai achiziționat un total de 28 tramvaie, 14 din seria Imperio „clasice” (verzi), alături de încă 14 de tip Imperio Civitas (roșii), prin fonduri europene din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare de 218,8 milioane lei (circa 44 milioane euro). Ele au început să fie puse livrate și puse în circulație treptat, la sfârșitul anului 2021 și pe parcursul anului 2022.
Ulterior, în iulie 2024, municipalitatea a mai semnat un nou contract cu Astra Vagoane Călători pentru livrarea a zece tramvaie Imperio Civitas, cu finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021-2027, în valoare totală de 90.789.156,95 lei (circa 18,2 milioane euro).
Tramvaiele de la Astra, garanție 5 ani conform contractelor
În afara tramvaielor achiziționate în prima tură din 2014, ele încă se află în garanție, astfel că eventualele defecțiuni încă sunt acoperite fără costuri pentru municipalitate, dar nu pentru o perioadă mare de timp, întrucât în cazul tuturor contractelor garanția acoperită era pe o perioadă de 5 ani.
Defecțiunile survenite la vagoanele Imperio ieșite din garanție au apărut fie la sistemul de operare al aerului condiționat, manevrarea electrică a ușilor, la sistemul de tracțiune, controlul pantografului, calculatorul gateway (nod central de comunicație între diferitele sisteme ale tramvaiului) ș.a. În total, au fost achiziționate 10 astfel de calculatoare speciale, care însumează un total de 237.812 lei (47.818,71 euro).
„Mentenanța tramvaielor noi este într-adevăr mult mai costisitoare, în comparație cu mentenanța pentru cele vechi”, a afirmat Claudiu Godja, directorul CTP, referitor la suma la care se ridică achiziția de pe SEAP.
În plus, directorul a menționat că anumite echipamente au fost achiziționate și de a avea de rezervă, întrucât fiind o achiziție pe care Astra trebuie să o comande la rândul ei de la Siemens pentru modele respective de tramvai este o procedură care durează, astfel că este mai optim să existe elemente de schimb disponibile pe inventarul CTP Arad, pentru a le putea înlocui cu rapiditate atunci când apare vreo defecțiune.
Încă 19 tramvaie de la Astra în 2025
Primăria Arad urmează pe parcursul anului 2025 să mai achiziționeze încă 19 tramvaie de la Astra Vagoane Călători, 9 dintre ele fiind deja în fază de producție, urmând ca pentru încă 10 să se semneze în perioada imediat următoare finanțarea.
Citește și:
Comentariile portalului
Foarte bun articolul. Felicitări!
vor sa ii mute pe toti la bloc cum a fost uta ,cpl ce conteaza pt ei
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...