vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Carla’s Dreams și-a oprit concertul și a părăsit scena din cauza unui cocalar (VIDEO)

    de - | 17 septembrie 2016, 9:22 PM | Monden | Video

    0

    Trupa Carla’s Dreams s-a aflat vineri seara la Târgoviște, unde a concertat într-un local. Trupa și-a încheiat brusc concertul după un moment cel puțin straniu. În timpul concertului, unul din spectatori a început să arunce cu bani spre scenă, asemenea obiceiurilor din localurile cu lăutari. Deranjat de gestul spectatorului, solistul trupei s-a aplecat, a luat banii și i-a aruncat în fața spectatorului respectiv, după care le-a mulțumit spectatorilor și a părăsit scena.

    Reacția spectatorilor din local a fost una pe măsura gestului făcut de cântăreț, aprobând gestul acestuia.

    „Bună dimineața. Din păcate, Visele Carlei nu au putut fi destăinuite încă, live, în Târgoviște. Deși acest eveniment a fost așteptat cu «sufletul la gură», comportamentul de…nuntaș al unui participant a făcut ca spectacolul să fie întrerupt și reprogramat. Trebuie să înțelegem că acest band este unul care se adresează tuturor, dar nu sunt lăutari sau maneliști. Membrii formației au promis că vor reveni în Studio în cel mai scurt timp posibil și biletele rămân valabile. Cei care doresc returnarea banilor, sunt rugați să apeleze numărul de telefon de pe pagină. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru orice neplăcere cauzată. Weekend plăcut!”, au postat reprezentații localului pe Facebook.

    Sursa: gazetadambovitei.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.