Carla’s Dreams și-a oprit concertul și a părăsit scena din cauza unui cocalar (VIDEO)





Trupa Carla’s Dreams s-a aflat vineri seara la Târgoviște, unde a concertat într-un local. Trupa și-a încheiat brusc concertul după un moment cel puțin straniu. În timpul concertului, unul din spectatori a început să arunce cu bani spre scenă, asemenea obiceiurilor din localurile cu lăutari. Deranjat de gestul spectatorului, solistul trupei s-a aplecat, a luat banii și i-a aruncat în fața spectatorului respectiv, după care le-a mulțumit spectatorilor și a părăsit scena.
Reacția spectatorilor din local a fost una pe măsura gestului făcut de cântăreț, aprobând gestul acestuia.
„Bună dimineața. Din păcate, Visele Carlei nu au putut fi destăinuite încă, live, în Târgoviște. Deși acest eveniment a fost așteptat cu «sufletul la gură», comportamentul de…nuntaș al unui participant a făcut ca spectacolul să fie întrerupt și reprogramat. Trebuie să înțelegem că acest band este unul care se adresează tuturor, dar nu sunt lăutari sau maneliști. Membrii formației au promis că vor reveni în Studio în cel mai scurt timp posibil și biletele rămân valabile. Cei care doresc returnarea banilor, sunt rugați să apeleze numărul de telefon de pe pagină. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă cerem scuze pentru orice neplăcere cauzată. Weekend plăcut!”, au postat reprezentații localului pe Facebook.
Sursa: gazetadambovitei.ro
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?