miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Care școli din Arad trec pe scenariul roșu sau galben și care rămân pe cel verde. Cea mai nouă hotărâre a CJSU

    de Raluca Medeleanu | 13 octombrie 2020, 4:21 PM | Educaţie

    0

    Așa cum deja ne-am obișnuit, în fiecare marți are loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Arad în cadrul căreia se analizează situația la zi a cazurilor de Covid-19, atât din municipiu, cât și de pe raza întregului nostru județ. În această ședință, membrii comitetului au emis o hotărâre care replasează școlile arădene în unul dintre cele trei scenarii: roșu, galben sau verde.

    Reamintim că scenariul roșu se referă la educația realizată strict online, de acasă, cel galbel are combinată educația online cu cea de la clasă, iar cel verde prevede ca orele să se desfășoare toate în școală, însă, evident, cu respectarea măsurilor de protecție de rigoare.

    În urma raportului emis astăzi, următoarele școli se află în întregime sau cu anumite clase în scenariul roșu: Colegiul Național „Ghiba Birta” (o formațiune cu 14 elevi), Colegiul Național „Moise Nicoară” (4 formațiuni cu 75 elevi), Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal” (34 formațiuni cu 1021 elevi), Liceul „Anastasie Marinescu” din Lipova (o formațiune cu 33 elevi), Liceul „Ion Creangă” Curtici (o formațiune cu 18 elevi), Liceul „Sava Brancovici” Ineu (o formațiune cu 17 elevi), Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad (o formațiune cu 26 elevi), Școala Gimnazială „Caius Iacob” Arad (o formațiune cu 23 elevi), Școala Gimnazială „Tabazdi Karoly” Zerind (întreaga școală pe scenariul roșu), Școala Gimnazială Livada (o formațiune cu 23 elevi), Școala Gimnazială Olari (o formațiune cu 9 elevi), Școala Gimnazială Sântana (o formațiune cu 32 elevi) și Școala Gimnazială Zărand (2 formațiuni cu 41 elevi).

    Restul unităților de învățământ sunt încadrate fie pe scenariul galben, fie pe cel verde, după cum puteți consulta tabelul de la finalul articolului.

    În ceea ce privește achiziția tabletelor mult promise pentru elevii care provin din familii defavorizate, acestea nici până acum nu au fost cumpărate, fiind promise că vor ajunge „cât de curând”.

    Menționăm și că în cadrul aceleiași ședințe a CJSU Arad au mai fost luate și alte măsuri, dintre care închiderea în Arad și în alte 10 localități din județ a restaurantelor și cafenelelor din spații închise (cu anumite excepții), a sălilor de spectacole, a cazinourilor și nu numai.

    Citește și:

    Se închid localurile, piețele, cinematografele, sălile de spectacole, fitness și jocuri de noroc în Arad și încă zece localități din județ!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.