joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Capul sus și la muncă! UTA – Metaloglobus 0-0, o remiză după care puteau plânge și oaspeții (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 13 august 2017, 2:37 PM | Sport

    3

    Am spus de mai multe ori că pentru UTA, Șiria nu este acasă… Avem tot respectul pentru autoritățile locale care au pus la dispoziție această bază sportivă, pentru oamenii care lucrează acolo, dar UTA ne-a arătat și sâmbătă că nu se simte „acasă” pe acel teren.

    Suporterii sunt departe de teren și nu pot pune presiune pe adversar nici măcar cum se întâmpla la Motorul. Numărul spectatorilor a fost mic sâmbăt, atât din cauza numelui adversarului, dar și din cauza distanței de peste 20 de kilometri dintre Arad și Șiria. Ne aducem aminte un singur joc bun făcut de UTA sub Cetatea Șiriei: victoria cu Sepsi, care și acel meci putea fi pierdut dacă Hadnagy marca din penalty la 1-1.

    UTA venea după o victorie mare la Târgoviște și după o recepție demnă de echipele cu ștaif. În ciuda avertismentelor date de antrenorul Adrian Mihalcea cu privire la adversar, Metaloglobus, unii jucători parcă nu au fost sută la sută conectați la miza partidei, adică cele trei puncte. Gruparea bucureșteană a jucat foarte bine. A construit, și-a creat ocazii foarte mari la poarta lui Grahovac, s-a apărat grupat iar pe final chiar a tras de timp, tipic fotbalului autohton.

    Gruparea lui Mihalcea putea câștiga acest meci. A avut nenumărate ocazii la poarta lui Geantă, cea mai mare prin Curtuiuș în finalul primei părți. Tot Curtuiuș a ratat alte 4-5 ocazii în a doua parte, la fel și Dan Roman – intrat după pauză. Dar marile ocazii ale jocului le-a ratat Metaloglobus.

    A fost 0-0, un rezultat care ar putea trezi pe viitor Bătrâna Doamnă din letargie. Mai este nevoie de omogenizare, au fost aduși mulți jucători în această vară, dar este nevoie și de voință și de sacrificiu. La final, Mihalcea părea oarecum dezamăgit de prestațiile lui Stahl și Strătilă, jucători de la care chiar și noi așteptam poate cel mai mult. Noi îl întrebăm însă pe Mihalcea dacă nu cumva crede că aceste dese schimbări între cei doi, când e unul în dreapta, când celălalt, strică atât calitatea jocului lor, cât și omogenitatea pe părțile laterale?

    Pentru a promova, UTA mai are mult, foarte mult de muncit…

    „De ce îmi era frică nu am scăpat, și mă refer la atitudinea unor jucători. Dacă nu înțeleg că doar muncind și jucând pentru echipă pot face lucrurile bune, vor avea ei de suferit. Păcat. Mergem înainte, nu avem ce să facem. știam că adversarii joacă destul de organizat, au fost momente, pe final, când puteau să ne și bată, dar problema a fost la noi, nu la ei. Am încercat, în prima repriză, să le blocăm jucătorii pe la care treceau toate mingile și, în același timp, am dorit să jucăm direct pe poartă. În schimb, am jucat mult lateral și în spate… Am încercat să urcăm mult și pe benzi, dar nici Stahl, nici Strătilă, n-au reușit decât sporadic. Am riscat în repriza secundă, ne-am creat destule ocazii, însă, din păcate, nu am reușit să înscriem. De la jucătorii cu experiență mă aștept la mult mai mult. Să înțeleagă că se dorește foarte mult de la ei, să joace mai mult în spiritul echipei”, (Adrian Mihalcea, antrenor UTA)

    liga 21

    liga22

    UTA ARAD – METALOGLOBUS BUCUREŞTI 0-0

    Stadion: „Otto Greffner” – Şiria

    Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); Asistenţi: Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamţ) şi Joszef Peter (Sfântu Gheorghe).

    UTA: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Asani (46 Dan Roman), Cârstocea (79 Prună) – Strătilă (56 Buleică), Jorza, Stahl – Curtuiuş

    Rezerve: Barna – Polgar, Manea, Tănase, Buleică, Prună, D. Roman

    Antrenor: Adrian Mihalcea

    Metaloglobus: R. Geantă – A. Roman (70 Negotei), Fl. Iordache, Caramalău, A. Sava – A. Popa, Ghenovici – Şt. Stîngă (79 Răileanu), Şt. Niculae, Robu – Bilciurescu (60 I. Marian)

    Rezerve: Nedelcu – Negotei, R. Gheorghe, Răileanu, Vlad, I. Marian, Gafavu.

    Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă

    Filmul jocului

    Min 90+2 Ghenovici a scăpat pe contraatac, a trecut simplu de Prună, a tras din unghi cu dreptul, dar Grahovac a respins incredibil, mingea a ajuns la Marian, la 12 metri, care a trimis incredibil peste.

    Min 73 Jorza a centrat bine, Roman a reluat cu capul exact în braţele lui Geantă din poziţie excelentă de gol.

    Min 52 După un corner, mingea ajunge la Robu, în opt metri lateral dreapta, acesta trage puternic, dar Grahovac respinge de la colţul scurt.

    Min 44 Adili pătrunde pe dreapta, intră în centru, trage cu stângul, balonul trece la o jumătate de metru de colţul lung.

    Min 35 Prima fază legată a UTA-ei. Adili a învăluit oe dreapta, a primit pasa de la Strătilă, a pasat în 7 metri, de unde Curtuiuș a reluat din prima, dar R. Geantă a respins salvator în corner

    Min 30 Niculae îşi face un balon la marginea careului, trage puternic la semiînălţime, iar Grahovac respinge cu un reflex incredibil peste poartă. Au urmat două cornere consecutive, rămase fără rezultat.

    IMG_1575 IMG_1576 IMG_1577 IMG_1578 IMG_1579 IMG_1580 IMG_1581 IMG_1582 IMG_1583 IMG_1584 IMG_1585 IMG_1586 IMG_1587 IMG_1588 IMG_1589 IMG_1590 IMG_1591 IMG_1592 IMG_1593 IMG_1595 IMG_1597 IMG_1598 IMG_1599 IMG_1600 IMG_1601 IMG_1602 IMG_1603 IMG_1604 IMG_1605 IMG_1606 IMG_1607 IMG_1608 IMG_1610 IMG_1612 IMG_1613 IMG_1614 IMG_1615 IMG_1616 IMG_1617 IMG_1618 IMG_1619 IMG_1620 IMG_1621 IMG_1622 IMG_1623 IMG_1624 IMG_1626 IMG_1627 IMG_1628 IMG_1629 IMG_1630 IMG_1632 IMG_1633 IMG_1634 IMG_1635 IMG_1637 IMG_1639 IMG_1640 IMG_1641 IMG_1642 IMG_1643 IMG_1644 IMG_1645 IMG_1646 IMG_1647 IMG_1648 IMG_1649 IMG_1650 IMG_1651 IMG_1652 IMG_1654 IMG_1655 IMG_1656 IMG_1658 IMG_1659 IMG_1660 IMG_1661 IMG_1662 IMG_1663 IMG_1664 IMG_1665 IMG_1666 IMG_1667 IMG_1668 IMG_1669 IMG_1670 IMG_1671 IMG_1672 IMG_1673 IMG_1674 IMG_1675 IMG_1676 IMG_1677 IMG_1678 IMG_1679 IMG_1680 IMG_1681 IMG_1682 IMG_1683 IMG_1684 IMG_1685 IMG_1686 IMG_1687 IMG_1688 IMG_1689 IMG_1690 IMG_1691 IMG_1693

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Aceste poze sunt facute de meserias,dar la fotbal ne-a fript de 2 puncte Metaloglobus infiintata in 1956 si venita din C..!Trebuie recuperate punctele la Clinceniul lui Lincar si asa v-a fi 99%,dar apoi vine Mioveniul lui Flocea si poate iar o buctam ca argesenii ne-au cam facut zile fripte in trecut la Arad !Bine ca e televizat meciul sambata de la orele 12.00 de la Clinceni.De as fi ruda cu machedoana HALEP as sfatuio sa bage ceva euroi la UTA (tenisman M.Copil vezi de ea ca n-are prieten )ca a castigat din tenis aproape 17 milioane de E si ce vila si masini are in Constanta!!!Mihalcea baga material in fotbalisti,ca de nu urcam de pe locul 9 din clasament,nu te vad bine…Hai UTA !

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Imediat dupa ce am lansat comentariul de mai sus,un utist din Ar.mi-a telefonat zicand ca UTA vrea sa-l aduca pe BUD,DAT AFARA DE IONUT POPA DE LA RECAS…D-lor Gradinaru.Dragan.Mihalcea etc eu sunt unul care ma pricep la fotbalisti(precum tiganii la cai)caci am o varsta ! si spun sa nu aducetgi pe acest Bud caci nu mai corespunde !!!!Poate da 1-2 goluri in tot sezonul,dar spun ca acesta nu este de UTA,notati ce am scris!Aduceti unul cu varsta pana la 24 ani fasnet si cu talie,nu un batran la apus de cariera.De ce nu cereti sfat la Ionut Popa care zicea ca e mare utist,nu contra cum il stim noi prin amenintarile ca ne da 7 boabe la baraj…!Faceti greseala vietii conducere utista,va spune un utist batran care are fler la fotbalisti,nu aruncati banii pe aceasta! Daca ma intelegeti sunteti ca un frate,iar daca nu sunteti ca doi frati… nepriceputi!Ne trebuie atacant,dar altul. Hai UTA !

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Desi astazi e SFANTA MARIA MARE (urez sarbatoritelor si barbatilor cu nume din derivatie..un >La multi ani<!)si cer scuze daca plictisesc pe cineva,doar cateva cuvinte despre fotbal !Ma bucura infrangerea celor de la Sepsi cu CFR Cj,ca sigur secuii vor retrograda ca NEMERITAT AU PROMOVAT in dauna UTA-ei.Banuiesc ca Mihalcea nu-l v-a avea pe Bud atacant,ci pe unul mai tanar,fie chiar si Toma ,spre sfaritul campionatului.Voi stiti ca patronul gorjan N.Sarcina cu Sirineasa sa din liga 3-a s-a mutat la Petrosani.A luat langa el pe Marin Tudorache si Damian Militaru si o serie de jucatori buni precum Minca(CFR Cj)Oita(Sibiu ce nu a corespuns la Ighiu)Vlad Rusu fost la Hajii,Antohii(Clinceni) si sunt in tratative cu aradeanul Ov Vezan,Tinc(Bihor),KONE (Voluntari)si cu altii!Daca la Sirineasa se pot face transferuri bune,la UTA sa fie adus un atacant pana in 25 ani,nu elefant !Hai UTA !

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.