Capul Sfântului Gheorghe, adus în România de la Muntele Athos în premieră
Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a fost adus astăzi în România de la Muntele Athos, cu prilejul hramului Mănăstirii Pantocrator din județul Teleorman, transmite Adevărul.
Delegația athonită este condusă de arhimandritul Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont, lăcaș aflat sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române.
Este pentru prima dată când aceste sfinte moaște ajung în țara noastră. Racla va rămâne la Mănăstirea Pantocrator până pe 28 aprilie.
Evenimentul a început miercuri dimineață cu sfințirea Bibliotecii „Magdala” și deschiderea unui simpozion dedicat Sfintei Maria Magdalena. Delegația athonită a ajuns în România în jurul orei 11:00, iar la ora 14:30 moaștele vor fi întâmpinate la mănăstire de PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.
Moaștele vor fi depuse spre închinare în biserica mare, iar în noaptea de miercuri spre joi va avea loc o slujbă de priveghere oficiată de PS Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei. Joi dimineață se vor săvârși acatistul și Sfânta Liturghie.
Capul Sfântului Gheorghe rămâne pentru închinare până în 28 aprilie.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)