vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Căpitan la 14 ani! Marius Ujoc a fost căpitanul Șimandului în „expediția neînvinșilor șoimi” de la Ișalnița

    de Dan Lazăr | 3 decembrie 2022, 7:34 AM | Şimand | Sport | Știri Arad

    0

    „Ne-am întors neînvinși de la Ișalnița, locul unde am susținut două partide de futsal, 6-6 în liga secundă și 7-5 în campionatul juniorilor. În ambele am revenit spectaculos, fiind conduși cu 4 goluri diferență”, ne-a declarat prof. Daniel Mărcuș.

    6-6 la seniori

    „Șoimii” a revenit de la scorul de 2-6 în disputa seniorilor, meciul încheindu-se nedecis 6-6, mai mult oaspeții având o bară în ultimele secunde. Cordoș a reușit „tripla”, iar Micula, Borod și P. Ujoc au punctat și ei câte o dată. Pe „foaia” de joc, Șimandul i-a trecut pe: Fl. Năstase – D. Cordoș, A. Cordoș, Cl. Ujoc, M. Ujoc, P. Ujoc, Fl. Ujoc, Trif, Găleancu, Borod, Micula, Malița, Buruiană și Mărcuș.

    Marius Ujoc a fost, la doar 14 ani, căpitan al echipei de seniori, fiind, în fapt, debutul său la o partidă de acest nivel.

    7-5 la juniori

    Istoria s-a repetat, parțial, la juniori, unde gazdele au condus cu 4-0, dar s-au văzut egalate. Oltenii au mai fost în avantaj cu 5-4, însă la fluierul final bucuria a fost în tabăra arădenilor, scor 7-5. A. Cordoș a marcat de trei ori, în timp ce P. Ujoc și Borod au înscris câte două goluri. Formula „șoimilor” a fost: Năstase – Găleancu, Trif, Fl. Ujoc, M. Ujoc și Tomuța.

    Victoria cu Metropolitan Ișalnița era una obligatorie pentru păstrarea șanselor de calificare în Liga Elitelor, acolo unde vor ajunge primele două clasate din cele patru serii. În prezent, în seria vestică, luptă pentru aceste „bilete” trei echipe: Autobergamo Deva și Șimandul au câte o înfrângere, iar Știința Craiova are două eșecuri.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.