Flagrant la firma de curierat: tânăr reținut când a ridicat 37 de kilograme de cannabis





Un tânăr de 24 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara, în timp ce ridica două colete expediate din Spania, în care se afla cannabis. Drogurile fuseseră trimise chiar de el. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
„La data de 8 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. În cauză s-a reținut că, inculpatul s-a deplasat în Spania de unde a achiziționat cantitatea de aproximativ 37 de kilograme de cannabis, pe care a ambalat-o și expediat-o prin intermediul unei firme de curierat către România. La data de 8 martie, acesta a fost prins în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce ridica, din municipiul Timișoara, două dintre coletele expediate din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc. În cursul zilei de miercuri, 9 martie, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și lucrătorilor din cadrul Direcției Regionale a Vămilor Timișoara”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)