Călin Bibarț închide teatrul, dar deschide patinoarul! Acesta ar putea fi pus în funcțiune în zilele care urmează
Teatrul și Filarmonica au fost închise, scena online și ea, din motive destul de greu de înțeles, dar s-a închis, așa că în această seară primarul Aradului, Călin Bibarț, a anunțat că arădenii se vor putea bucura în curând de patinoar. Nu se știe încă în ce condiții, dar în rondul se seară de azi a anunțat vestea redeschiderii și că acest lucru ar putea să se întâmple chiar din acest weekend, deci din data de 28-29 noiembrie. În caz contrar, dacă lucrurile nu vor putea fi rezolvate în cursul zilei de mâine, patinoarul se va deschide săptămâna viitoare, cel mai târziu în data de 6 decembrie.
„Fiindcă se apropie perioada rece și încercăm ca, măcar acolo unde se poate desfășura o activitate, fiind în aer liber, să o desfășurăm, am luat decizia de a deschide patinoarul. Am dispus să se monteze bradul de sărbători, am făcut și adrese către DSP și semnalele sunt pozitive dat fiind faptul că activitatea se poate desfășura în aer liber. Probabil vor fi unele condiționări referitoare la vestiare și la numărul celor care pot participa în același timp pe gheață. Urmează să vedem cum ne ajută și vremea, cât de frig o să fie și să începem să montăm toate lucrurile care țin de funcționarea patinoarului, apa care trebuie să fie pusă la locul ei și înghețată. Pe weekend sau în cursul săptămânii viitoare sperăm să îi dăm drumul, oricum ar fi, Moș Nicolae ne poate găsi cu patinoarul în funcție și să ne bucurăm măcar de atât în vremurile acestea grele”, declară Călin Bibarț.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)