11 câini vagabonzi, prinși într-o singură zi pe Mărului și Cărămidarilor





Nu mai puţin de 11 câini comunitari, abandonaţi se pare de proprietarii lor, au fost ridicaţi, într-o singură zi, de poliţişti. Poliția Locală Arad a remis un comunicat pe acest subiect, în care se indică: „În data de 02.05.2023, a continuat acțiunea polițiștilor locali cu atribuții de ordine publică, în colaborare cu lucrători ai Serviciului Ecarisaj din cadrul Gospodăririi Comunale, de capturare a câinilor fără stăpân aflați pe domeniul public.
Astfel, în cadrul verificărilor efectuate pe străzile Mărului și Cărămidarilor au fost îndepărtați de pe domeniul public 11 câini comunitari care prezentau pericol pentru trecători.
Din datele acumulate în ultimii ani de Direcția Generală Poliția Locală Arad rezultă că principala cauză a fenomenului este abandonul lor masiv, generat de lipsa de asumare față de câinii achiziționați doar în vederea unei dețineri temporare, privită ca un act de încadrare în tendințele „modei”.
Deținerea temporară a unui câine de rasă este preferată adoptării unuia dintr-un adăpost, aspect care, asociat conduitei descrise anterior și opțiunii de a arunca mari cantități de hrană în vecinătatea zonelor de locuit, determină înmulțirea patrupedelor fără stăpân.
Menționăm că potrivit Legii nr. 205/2004 pentru protecția animalelor, deținătorii de animale de companie au obligația de a avea un comportament adecvat față de animale, atât neasigurarea unui adăpost corespunzător și a nevoilor de îngrijire, cât și abandonul, constituind contravenții și sancționabile”, a transmis Poliția Locală Arad.
• Citește și: Tot ce trebuie să știi despre cum funcționează Adăpostul de câinii de la Arad • Special Arad · ultimele știri din Arad
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)