Butoi de pulbere, așa ca la Armată, în PSD Arad! Mihai Fifor – „în cărți” pentru a fi remaniat. Îl locul său, printre favoriți, presa centrală îl situează pe Dorel Căprar
Intrăm într-o săptămână cu nebună – susțin jurnaliștii de la Știri pe surse. Și colegii noștri se referă la ședința Comitetului Executiv Național al PSD în cadrul căreia ar urma să fie operată mult anunțata remaniere guvernamentală, în care se vor „aplica”sancțiuni rebelilor și, mai mult ca sigur, se vor trasa liniile generale pentru Legea Bugetului pe 2019.
Lăsând la o parte remanierile unora dintre miniștri, care nu au legătură prea mare cu Aradul, o mare luptă să de pentru portofoliul Apărării. Există zvonuri că senatorul Mihai Fifor, ministru al Apărării, a intrat în dizgrația lui Liviu Dragnea, după ce a făcut parte din grupul celor care îi contestă autoritatea lui Liviu Dragnea și, în consecință, s-ar fi decis scoaterea acestuia pe linie moartă. Surse autorizate susțin că pentru a-l înlocui pe Mihai Fifor, în „cărți” sunt Cătălin Rădulescu – deputatul „mitralieră” și Dorel Căprar, președintele PSD Arad.
Trebuie să subliniem că informațiile noastre în privința remanierii lui Fifor sunt exclusiv bazate pe articolele din presa centrală, însă putem să spunem că am aflat (și avem destule confirmări) că situația din PSD Arad nu e tocmai roz. Parcă, la un ciclu de trei patru ani (vezi plecarea deputatului Flavius Măduța din partid), odată cu apropierea alegerilor, scandalurile se țin lanț de toate partidele, nu doar de PSD. Eh, locurile eligibile la alegeri…
În fine, informațiile noastre sunt că, la această oră, în PSD Arad există un conflict mocnit (adică nu a apărut nimic în presă, până acum) între două „tabere”: una reprezentată de Dorel Căprar, alături de care s-ar poziționa deputatul Adrian Todor și alți lideri locali, cealaltă – condusă de ministrul Mihai Fifor, în a cărei imediată apropiere se află deputatul Florin Tripa.
Interesant de urmărit va fi traseul local pe care senatorul Fifor îl va avea după ședința centrală a PSD, mai ales că acesta își dorește cu „ardoare” (susțin persoane aflate în anturajul său) să candideze la Primăria Aradului. Dacă va fi lăsat de organizația locală să candideze sau nu, urmează să aflăm în viitorul nu foarte îndepărtat.
Dar, din nou, cert e că „săbiile sunt gata ascuțite” în PSD Arad și asta se simte până și la nivelul organizației municipale, acolo unde Fifor ar dori să o impună (cu acordul lui Tripa), ca președinte, pe Anca Stoenescu – inspectorul școlar general interimar.
Astfel, coroana din spatele celor doi, Fifor și Căprar (vezi fotografie!), nu mai e chiar simbolică. Anunță ceva…
Sigur o să revenim cu amănunte. Și în scurt timp.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)