duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Branduri de succes, idei de afaceri și un proiect de tradiție la UAV Arad

    de Special Arad | 28 noiembrie 2023, 12:06 PM | Business | Educaţie

    0

    Comunicat. Un antreprenor arădean de succes, Dan Anca, și multe idei de afaceri din partea studenților de la Facultate de Științe Economice din cadrul UAV au creat spațiul unor discuții de bussines aplicate, în cadrul celei de a VII-a ediții a proiectului „Stimularea creativităţii tinerilor arădeni în domeniul economic şi social prin proiecte şi simulări antreprenoriale”.

    Proiectul, derulat cu sprijinul Centrului Cultural Municipal și în organizarea Facultății de Științe Economice, și-a propus să ofere studenților un model de business impus pe piață, împreună cu povestea antreprenorului care l-a creat.

    Invitatul special al acestei ediții a fost arădeanul Dan Anca, cel care stă în spatele brandurilor Art Café, Roca Brună și La Pergola. O poveste care i-a atras pe studenții, i-a determinat să pună întrebări și cu siguranță le-a insuflat încrederea că orice idee bună poate fi începutul unei afaceri de succes.

    Cea de-a doua parte a zilei a fost destinată chiar ideilor bune. Competiția planurilor de afaceri a demonstrat că studenții de la Științe Economice au idei bune de afaceri, știu să facă un plan pentru ele și cu siguranță, la momentul oportun le-ar putea lansa pe piață. „An de an acest proiect îi aduce pe oamenii de afaceri, pe antreprenori în mijlocul studenților. Este cea mai puternică motivație pentru reușită și o cale foarte bună de a afla direct de la cei care au trecut deja prin focul construirii unei afaceri , cum să faci față provocărilor și greutăților unui început și cum să clădești mai departe.

    Felicit echipa proiectului pentru consecvența cu care de 7 ani coordonează aceste întâlniri și activități, felicit studenții pentru seriozitatea cu care au muncit la planurile de afaceri și, cu siguranță, așteptăm următoarele ediții”, a precizat rectorul UAV, Ramona Lile.

    „Anul acesta am invitat un antreprenor arădean care conduce afaceri cunoscute de majoritatea studenților. Interesul lor pentru culisele dezvoltării acestor branduri, față de omul care le-a clădit a fost foarte mare și cred că, pentru mulți, va fi o sursă de inspirație. Mulțumim lui Dan Anca pentru participare și implicare. Mulțumim Centrului Cultural Municipal Arad pentru finanțarea fiecărei ediții a proiectului și sperăm ca în anii următori să-l putem continua”, a punctat prorectorul UAV, coordonator al proiectului, Teodor Cilan.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.