Biroul Teritorial al Avocatului Poporului organizează audiențe cu publicul la Arad
Vocile cetățenilor din vestul țării vor fi ascultate de Biroul Teritorial Timișoara al Instituției Avocatul Poporului la Arad, în data de 2 decembrie 2019, între orele 12.00 – 16.00, la sediul Direcției Venituri a Municipiului Arad, aflat pe strada Mucius Scaevola.
Consilierii din cadrul Biroului Teritorial Timișoara vor acorda audiențe cetățenilor din județele Arad în această perioadă, dar susţin în continuare şi la sediul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului din Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17, zilnic între orele 9.00 – 16.00.
Sursa: pressalert.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)