joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Bătălie sub Feleac! „U” și UTA, luptă în noroi pentru a evada din zona locurilor direct retrogradabile

    de Lucian Dănilă | 11 decembrie 2022, 11:09 AM | Sport

    0

    U” Cluj este o echipă nou promovată care luptă din greu pentru a se salva de la retrogradare. UTA a pornit acest sezon cu un obiectiv îndrăzneț, play-off-ul, dar realitatea din teren a fost alta și gruparea arădeană a ajuns să tremure serios pentru retrogradare.

    Ambele echipe și-au schimbat antrenorii. „U” a început campionatul cu Eric Lincar pe bancă și, deși jocul era unul spectaculos, punctele adunate cu el au fost puține. Astfel, Lincar i-a lăsat locul lui Eugen Neagoe, dar echipa din Cluj a rămas în zona retrogradării. UTA a început campionatul cu Ilie Poenaru pe banca tehnică, dar ajunsă pe locul 15, în urmă cu o lună și jumătate, Gyuszi Balint a fost adus pentru a salva situația, el fiind cel care a și promovat echipa pe prima scenă în urmă vara anului 2020.

    Un singur punct le desparte pe cele două echipe înaintea partidei din această după amiază. „U” se află pe poziția 14, una care duce la baraj, în timp ce UTA este cu 17 puncte prima echipă sub linie, pe locul 15, un loc care „asigură” retrogradarea directă. Astfel, astăzi de la ora 14.30, cele două formații luptă în noroiul de la Cluj Arena pentru a evita locul direct retrogradabil.

    În tur, UTA a câștigat cu 2-1 la Arad, golul decisiv fiind marcat de argentinianul Cascini în minutul 84. Cascini revine după o accidentare, a și jucat o jumătate de oră în partida de la Mioveni din Cupa României și spune că este apt sută la sută pentru înfruntarea de pe Cluj Arena.

    Gyuszi Balint își păstrează calmul după victoria clară de la Mioveni și este conștient că partida de la Cluj se va desfășura după alte repere, altă miză, altă intensitate, alte condiții în ceea ce privește suprafața de joc și un adversar mult mai motivat decât echipa din Mioveni, o echipă care pe lângă că era deja calificată în următorul tur al cupei, venea și după o perioadă în care a refuzat să se pregătească din cauza problemelor financiare.

    Este un meci foarte important, ținând cont că jucăm pe terenul unei echipe care se află în luptă directă cu noi în acea zonă a clasamentului. Suntem foarte concentrați, i-am văzut pe băieți foarte preocupați de ceea ce au de făcut. Victoria de la Mioveni ne-a prins bine ca și moral dar avem nevoie de continuitate, ca evoluție colectivă dar și ca rezultate. Ne dorim să obținem victoria și pentru a menține această linie. Meciul de la Cluj va fi însă diferit din toate punctele de vedere, în primul rând al adversarului, pentru că este un alt sistem și o altă abordare. Apoi,se joacă pe puncte, la Mioveni cei de acolo erau calificați și poate nivelul lor de motivație nu era cel pe care l-ar fi impus un meci decisiv pentru calificare. De data asta punctele puse în joc sunt foarte importante atât pentru noi cât și pentru cei de la U. Cluj și sută la sută nivelul de implicare a adversarului va fi la o cu totul altă dimensiune“, spune Balint.

    Sper să păstrăm același nivel de încredere pe care l-am arătat în meciul de Cupă de la Mioveni, dar este clar că va trebui să fim mult mai consistenți în ceea ce privește faza de apărare. Va trebui să fim la un nivel foarte bun din toate punctele de vedere, individual, colectiv, va trebui să alergăm foarte mult, să câștigăm cât mai multe dueluri, să fim mult mai deciși în abordarea duelurilor unu contra unu, să fim foarte inspirați când ajungem în ultima treime, atât la ultima pasă cât și la finalizare, va trebui să fim foarte preciși în tot ceea ce facem. Bineînțeles spiritul colectiv ca trebui să fie la un nivel cât se poate de bun“, a continuat Gyuszi Balint.

    Universitatea Cluj este o echipă foarte bună, care în opinia mea ar fi meritat mai multe puncte în clasament. De la venirea lui Eugen Neagoe au avut meciuri foarte bune dar la nivelul rezultatelor au suferit. Defensiv sunt o echipă foarte bine organizată, cu jucători puternici iar din punct de vedere ofensiv au jucători care la nivel de unu contra unu sunt foarte buni, mă refer la Chipciu sau la un Thiam, care oricând pot veni cu o execuție. Îl mai au pe Fane Vlădoiu care din postura de fundaș dreapta sprijină foarte mult acțiunile din flanc. Trebuie să fim foarte atenți la toate aceste lucruri“, a încheiat antrenorul echipei UTA.

    Gyuszi Balint nu se poate baza la acest meci pe accidentații Chindriș și Erico, Ademi și Cibi nu au fost incluși în lotul deplasat sub Dealul Feleacului, iar Aly Abeid este la cel de-al doilea meci de suspendare din cele șase pe care le-a primit.

    Eugen Neagoe: „Nu consider că acest joc este o finală”

    Sunt convins că ne va aștepta o partidă dificilă. Adversarul își dorește să iasă din acea zonă la fel ca și noi, și ei își doresc să acumuleze puncte, dar pe noi ne interesează problemele cu care ne confruntăm. Nu consider că acest joc este o finală. Este un joc foarte important de campionat, ca fiecare joc pe care îl avem de disputat. Este foarte important ca echipa să câștige și să acumuleze puncte, dar nu este nicio finală. Sunt încă 10 jocuri din campionatul regular, apoi cele 9 din play-out, este timp. Putem să acumulăm încă foarte multe puncte. Sigur, este un joc important și nu-mi doresc să pierdem niciodată. Mi-aș dori să câștigăm de fiecare dată dacă s-ar putea, dar nu se poate pentru că întâlnim și adversari care în acea zi sunt mai buni sau mai inspirați și reușesc să câștige. Sunt convins că băieții noștri vor face un joc bun duminică, nu va fi ușor, dar am încredere în ei. Haită are o problemă, nici nu va fi în lot pentru jocul cu UTA. Vom vedea dacă reușim să-i recuperăm până la ora jocului pe Iliev, Romario Pires, Bic și Filip. Avem multe probleme, însă trebuie să trecem peste ele și cei o să intre pe teren să dea dovadă de caracter și să trecem peste acest hop”, a declarat Eugen Neagoe.

    Meciul dintre Universitatea Cluj și UTA Arad începe la ora 14:30 și va fi televizat.

    Eugen Neagoe este revoltat de starea proastă a gazonului de pe Cluj Arena, un gazon pe care îl compară cu cel de la Arad: „Avem un oraș de 5 stele, un stadion de 5 stele și un gazon de minus 4 stele. Ați văzut cum a arat gazonul în meciul cu Rapidul. Sincer cred ca este cel mai rău gazon din țară, sau la concurență cu cel de la Arad”, a declarat Neagoe.

    Formații probabile:

    U. Cluj: Gorcea – Vlădoiu, Florin Ilie, Ispas, Briceag – Filip, Pires, Purece – Chipciu, Thiam, Ely Fernandes.

    UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Batha, Anton – R. Pop, Ubbink, Otele – Postolachi.

    Arbitri: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă: Cătălin Popa (Pitești)

    Camera VAR: Marian Barbu (Făgăraș), Gabriel Stroe (Pitești).

    Observator FRF: Corneliu Fecioru (București).

    Observator LPF: Romulus Chihaia (București)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.