Bărbat găsit carbonizat în casă, în zona Poltura





Un sexagenar a fost găsit carbonizat parțial, sâmbătă seara, în casa în care locuia, în zona Poltura a municipiului Arad. Bărbatul a fost descoperit de aparținători, care au sesizat organele competente.
Se pare că bărbatul ar fi încercat să-și facă de mâncare, iar aragazul a luat foc din cauza uleiului încins. Cel mai probabil, sexagenarul a încercat să stingă incendiul izbucnit, însă flăcările au ajuns la el.
Incendiul a ars mocnit, în bucătărie, fără să se extindă, până când s-a stins de la sine. Bărbatul a fost găsit de aparținători căzut pe jos, lângă aragaz.
Nu sunt suspiciuni, în acest moment, în ceea ce privește decesul bărbatului. Cauza morții exacte a sexagenarului va fi stabilită în urma efectuării autopsiei.
UPDATE
Despre acest caz, reprezentanții IPJ Arad au transmis că: „La data de 6 ianuarie, în jurul orei 18:35, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre o persoană decedată într-un imobil de pe strada Toth Arpad. Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 69 de ani. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad în vederea efectuării autopsiei, stabilirii cauzei decesului și luării măsurilor de urmare”.
Citește și: Sinucidere în Vladimirescu. Bărbatul dat dispărut, găsit spânzurat în casa fiicei sale · Special Arad
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este