Băiatul, elev de liceu, al unui prim procuror de la Arad, bătut cu bestialitate de o mizerie de om! Culmea culmilor: bătăușul e liber și… cooperant!





Zeci de mii de oameni au urmărit cu groază, nervi și indignare filmarea făcută pe terenul de fotbal din Sânicolau Mic, în care un individ, că tată nu putem să-i spunem (din cel puțin două motive: 1. nu are cum să-și educe copilul recurgând la asemenea acte; 2. ca tată nu poți să nu te gândești că și fiul tău poate păți așa ceva și să îl educi în consecință), bate cu bestialitate un copil de liceu pentru că acesta, într-un joc de fotbal, l-a faultat pe fiul său. Bătaia: în văzul tuturor celor prezenți! Iar episodul în care fiul bătăușului îi dă cu piciorul în cap victimei este efectiv înfiorător. Reacțiile au fost multe, pe tonuri diferite și redacția a primit zeci de telefoane de la cititori indignați. Recunoaștem că le-am spus unora că dacă în Arad a avut loc un atentat cu bombă, nu ne mai miră nimic. Le-am spus adevărul, adică exact ceea ce am simțit.
Suspect este faptul că, la „doar” patru zile după acest eveniment de o cruzime fără margini, Poliția Arad ne-a anunțat că individul a fost reținut – un anunț dat la presiunea „străzii”, să fim bine înțeleși, având în vedere că întreaga presă a relatat despre eveniment.
Nu aveam cum să nu urmărim cazul și să nu cerem Poliției Arad să ne spună dacă, după cele 24 de ore de reținere, această bestie de om, tată conjunctural, nu a fost dus de procurori și polițiști în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Nu de altceva, dar consideram că cele 30 de zile ar fi reprezentat pentru individ o pedeapsă menită să-l facă să înțeleagă cât de cât ceea ce a făcut, iar pentru copilul său o modalitate prin care să realizeze, fiind la vârsta formării (elev de liceu), că legea junglei nu are ce căuta într-o societate normală.
Ei bine, doamnelor și domnilor, pentru Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, ceea ce a făcut mizeria asta de tată și ceea ce a văzut întregul Arad (și nu numai!), nu contează. Nu e un exemplu pentru nimeni, nu e un exemplu că în România, mai ales în Arad, că cine a greșit e pedepsit. Că statul are grijă de cetățeni, că statul previne actele reprobabile. Pentru acești specialiști chemați să apere ordinea publică și siguranța cetîțenilor, acest individ care s-a dovedit extrem de violent cu un copil, nu reprezintă un pericol pentru societate. Așadar, în opinia procurorilor și a polițiștilor arădeni, acest individ este liber, la orice alt fault de joc sau la cine mai știe ce altă „crimă” comisă în timpul unui joc al adolescenței, să mai bată și alți copii. Sau, de ce nu?, poate trece și la părinții copiilor. Ca să vadă copilul lui ce tată grozav are.
Poliția, contactată telefonic de către unul dintre colegii de breaslă, ne-a precizat că ar fi vrut să propună arestarea pentru 30 de zile a individului, dar că procurorul de caz a refuzat asta. La rândul lui, șeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Cosmin Macașoiu, după ce a discutat cu colegii săi, a susținut că polițistul de caz nu a dorit să fie făcută propunerea. Ce să mai crezi? Să ii mai credem? Noi spunem că nu, din moment ce până nu i-am întrebat noi cu privire la urmările evenimentului nimeni nu a avut nimic de spus (așteptam un comunicat). Oricum, explicația (scuza?) procurorului șef Macașoiu este cel puțin ridicolă. Cum adică, polițistul nu a dorit să fie făcută propunerea? De când s-a schimbat legea? De când procurorii nu mai conduc cercetarea penală? Sperăm ca încadrarea juridică a faptelor să nu fie făcută de vreun agent de circulație în locul procurorului. Nu de alta, dar din ce se vede în filmare, pare o tentativă de omor…
Și acum… să explicăm titlul ca să nu vă considerați mințiți. Ce s-ar fi întâmplat dacă fiul unui prim-procuror sau procuror sau polițist ar fi fost bătut ca în imaginile pe care le puteți viziona mai jos? Tot cu atâta nonșalanță ne-ar fi spus Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad că (mai ales procurorii) că individul a fost cooperant, că o să fie trimis în judecată în maxim o săptămână și că, am înțeles noi din calmul lor – instituțiile statului și-au făcut treaba? Noi suntem convinși că nu. Mai mult, suntem convinși că individul e pila unora… din Poliție sau Parchet și că a reușit să se impună – noi știm modalitatea, dar o bănuim – în fața autorităților.
În plus, oare care o să fie comportamentul fiului acestui individ în fața colegilor săi de la Colegiul „Moise Nicoară”? Bănuim că ceva de genul: ați văzut ce l-a rupt tata pe ăla?, ați văzut cum i-am f… una în cap și nu am pățit nimic? No, de acum încolo, atenție, cu mine nu vă puneți!
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)