joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Avion prăbușit în Rusia! Șapte victime se alătură într-un bilanț negru al victimelor accidentelor aviatice

    de - | 4 noiembrie 2021, 8:25 AM | Internaţional

    0

    Șapte persoane au murit după ce avionul Antonov An-12 în care se aflau s-a prăbușit la a doua încercare de aterizare, lângă un aeroport din Siberia. 61 de astfel de aeronave s-au prăbușit de la începutul anilor 2000 până în prezent, bilanțul deceselor fiind de 1171 de oameni.

    Un avion cargo de tipul Antonov An-12, aparţinând companiei Grodno din Belarus, s-a prăbuşit şi a luat foc miercuri lângă aeroportul din oraşul rus Irkutsk, au anunţat autorităţile ruse.

    La fața locului au fost trimise peste 100 de persoane și nu mai puțin de 50 mașini speciale. Din primele informații, avionul s-a prăbușit chiar înainte de aterizare.

    Martorii spun că au observat flăcările la unul dintre motoare, după care avionul a intrat picaj necontrolat.

    Conform autorităţii aeronautice ruse Rosaviaţia, avionul a ratat prima încercare de aterizare, iar în timpul revenirii la aterizare s-a pierdut contactul cu aparatul, transmite Agerpres.

    Ministerul de Urgențe a declarat că aeronava „dispăruse de pe radar” în timpul ultimei părți din procedura de aterizare în afara orașului, transmite Moscow Times.

    La bordul avionului se aflau numai membri ai echipajului, trei belaruşi, doi ruşi şi doi ucraineni. „Singurul lucru pe care-l putem vedea este că, din păcate, toată lumea a murit”, a declarat Igor Kobzev, guvernatorul regional din Irkuţk.

    Imaginile de la locul accidentului arată pompieri luptând cu flăcările, în condiţii de ninsoare, notează digi24.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.