„Avem apăăăăă!” – strigă muntenii de la Inășești, Arad, după ce, în secolul XXI, „ieri”, și-au săpat singuri un bazin în vârful muntelui și pe banii lor au tras conducte și au alimentat satul cu „licoarea vieții” | Video

Aşezaţi în vârf de deal, de pe buza căruia se văd uite aşa, mici, mici de tot, casele şi biserica din vale, locuitorii cătunului Inăşeşti al localităţii Luncşoara, comuna Hălmăgel, judeţul Arad, trăiesc viaţă de poveste. Aerul curat îmbucură nu doar vegetaţia şi animalele, ci şi trăitorii acestui loc binecuvântat cu atâtea frumuseţi naturale, iar mâinile truditoare aştern covoare de fân cosit prin livezi de pruni şi meri ce n-au cunoscut nicicând insecticid, ori te miri ce alte chimicale.
De ai să cutezi să urci drumul şerpuit, mai mult abrupt decât întins, vei da peste oameni primitori, nu mulţi la număr, 10 familii, care se încăpăţânează să lupte din răsputeri cu viaţa. Tineri în putere, bătrâni „mâncaţi” de greutăţi şi neajunsuri, precum şi copii ce numără anii şi zilele rămase până la „marea evadare” spre te miri ce şcoală de pe la oraş, toţi duc un război teribil cu tot ceea ce îi înconjoară. Deşi la prima vedere, oaspetele neavizat va fi de-a dreptul încântat de ceea ce locul dezvăluie privirii, curând, aşezat la masa oricărei familii din Inăşeşti, va afla că dincolo de toate există o altă realitate, iar viaţa de poveste, trăită de localnici, este presărată cu nenumărate încercări, dificultăţi şi chiar primejdii.
Şi iacă aşa, printre bucate stropite cu vinars de prune, mere, ori cireşe, inăşeştii îşi spun ofurile lor: „Astă noapce praf or făcut gliganii boabile la Faţa Punţîî”; „Ce şi fac cu lapcile? Iaca, îl dau la purcei!”; „Dacă nu cosâm înt-on an, nie mâncă păduria!”; „… iară mi-o dus vulpia doi pui…”; „Gata! Nu mai avem boi! I-or vândut oaminii la abatori!”: „Pă vremuri culejiam afinie şi zmeură, le predam la Centru şi făciam bani frumoşi. Amu…”; „E-he,heee! Până amu-s mulţ’ ani aviam inde lucra, că iera în vale Mina, IPEG-u’ şi Flotaţia. Tăce s-or dus, nu-i mai nimica!”; „Când ne becejim ne tratăm cum pucem, că nu are nime şcire dă noi. Ce, poace ajunje salvaria aci sus, la noi?”; „Dă drumu’ câtă vale ce şi mai zâcem? ‘Om muri şi nu l-om avia…”.
Şi uite aşa, an de an, inăşeştii se luptă cu „duşmanii” văzuţi şi nevăzuţi, care pe care. Şi peste toate neajunsurile, de parcă n-ar fi destule, izvoarele din jurul cătunului nu mai vor nici ele să dea apă, lăsând din toamnă până în primăvară oamenii şi animalele fără acest element indispensabil vieţii. Greu a trecut ultima iarnă! Au făcut bieţii oameni sute de drumuri pentru a-şi aduce apă în bidoane de 5 litri, de la alte izvoare aflate mai la vale, la 1 – 1,5 km.
Curând, însă, după îndelungi discuţii şi nenumărate planuri, s-au hotărât să aducă apa în case din sus, din munte, de la Fântâna Rece, de la aproape 2 km.
Pentru noi, cei mulţi, care din doi paşi ajungem la robinet, pare nimica toată realizarea unei instalaţii de alimentare cu apă. Pentru cei din Inăşeşti, lipsiţi de experienţă şi sprijin financiar, decizia a fost una de necrezut, fiind urmată de zeci de drumuri luate la pas prin pădure, printre şuri şi livezi, pentru stabilirea traseului. Pe vreme bună, şase inăşeşti, au cărat în munte scule şi materiale, au cofrat şi turnat beton realizând un bazin de 13.520 litri, iar pe vreme rea, ploioasă, au săpat şanţul şi au întins ţeava de-a lungul a aproape 2 km.
În urmă cu câteva zile, după ce au ajuns în sat cu şanţul, primăria Hălmăgel le-a pus inăşeştilor la dispoziţie un buldo-excavator şi astfel, după săparea a încă 200 m, au fost realizate ramificaţiile montându-se coturile, teurile şi robineţii. Ce a urmat? Proba şi verificările aferente.
Aşezaţi în vârf de deal, de pe buza căruia se văd uite aşa, mici, mici de tot, casele şi biserica din vale, locuitorii cătunului Inăşeşti al localităţii Luncşoara, comuna Hălmăgel, judeţul Arad, trăiesc viaţă de poveste. Până nu ajungi sus, la ei, parcă se aude de departe o exclamaţie prelungă, de bucurie şi speranţă în mai binele dorit de toată lumea: „Avem apăăă!”
Prof. Sălcuţă
Dicționar: inăşeştii – locuitorii cătunului Inăşeşti; gliganii – porcii mistreţi; boabie – cartofii; Centru – Centrul de colectare a fructelor de pădure; IPEG-u’ – Intreprinderea de Prospecţiuni Geologice; Flotaţia – Instalaţie de separare a aurului din minereuri.
Comentariile portalului
Cred ca este un caz care trebuie sa ajunga la Dedeman la Visuri la cheie
Lagroapa De Gunoi Cu Voi Ipocritilor si Mincinosilor…Hai la Vot sã le dãm la Bot
Sa plateasca gunoiul ala iresponsabil ce efectiv la durut undeva cand a luato la goana cu mastodontul ala fara sa gandeasca ca se poate intampla asa ceva . La noi e (...)