joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Autoturism neinmatriculat şi cu numere false, depistat de poliţiştii de frontieră arădeni

    de Special Arad | 31 mai 2018, 1:48 PM | Undeva

    0

    (foto: Arhivă)

    Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetăţeni români care s-au prezentat pentru a ieşi din ţară cu un autoturism neînmatriculat şi cu numere false.

    În data de 30.05.2018, orele 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român Daniel B., în vârstă de 42 de ani, proprietar al autoturismului marca VW Sharan, cu numere de înmatriculare eliberate de autorităţile din Bulgaria, iar la volanul mijlocului de transport se afla cetăţeanul român Ionuţ M., în vârstă de 31 de ani.
    Cu ocazia controlului de frontieră, bărbaţilor li s-au solicitat să prezinte pe lângă cărţile de identitate şi documentele mijlocului de transport.
    Aceştia au prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile bulgare. Existând suspiciuni politiştii de frontieră au demarat cercetările de verificare în baza de date precum şi la autorităţile bulgare.
    În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul în cauză nu este înmatriculat în Bulgaria, iar numerele de înmatriculare aparţin unui alt mijloc de transport.
    Faţă de cele constatate proprietarul autoturismului a declarat că l-a cumpărat dintr-o piaţă auto din Bucureşti, de la o persoană necunoscută contra sumei de 800 euro şi un autoturism Seat Ibiza la schimb. Totodată, l-a rugat pe conaţionalul său Ionut M. să conducă mijlocul de transport el neavând permis de conducere.
    În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală lui Daniel B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. S-au întocmit acte de urmărire penală lui Ionuț M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu numere false şi uz de fals, iar la finalizarea cercetărilor vor fi luate măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.