vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Audieri pentru identificarea celui vinovat de distrugerea bisericii monument istoric de la Vidra

    de Raluca Medeleanu | 11 aprilie 2022, 1:56 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    (foto: ISU Arad)

    La data de 14 martie, la Vidra, sat aparținător comunei Vârfurile, a izbucnit un incendiu din cauza arderii de vegetație uscată, incendiu care s-a extins și a ajuns la valoroasa biserica monument istoric a satului (1724), care a ars ca o torță, fiind din lemn și având acoperișul din șindrilă bituminoasă.

    Imediat după producerea dezastrului, oamenii legii au început urmărirea penală „in rem”, întocmind dosar penal pentru distrugere, în vederea identificării persoanelor responsabile și tragerea lor la răspundere penală.

    În urma cercetărilor efectuate până la data de față, există un cerc de persoane bănuite, iar la ora actuală se fac audieri pentru stabilirea persoanei responsabile, urmând să înceapă procedura penală „in personam” față de înfăptuitor.

    Amintim că, potrivit legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, „desfiinţarea neautorizată, distrugerea parţială sau totală (s.n.), exproprierea fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea, precum şi profanarea monumentelor istorice constituie infracţiuni şi se sancţionează conform legii. În toate cazurile prevăzute făptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat şi la reconstituirea monumentului sau a părţilor de monument lezat, conform avizelor prevăzute de prezenta lege”.

    Vom reveni asupra subiectului în momentul în care autoritățile vor identifica făptuitorul.

     

    • Citește și: „Ambulanța pentru Monumente” va încerca să salveze biserica monument istoric de la Vidra care a luat foc luni 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.