Asteroidul care va ocoli Pământul „țintește” Luna. Ce se poate întâmpla în 2032
Asteroidul numit „2024 YR4”, descoperit la finalul anului trecut, a fost inițial considerat cel mai riscant obiect cosmic detectat vreodată, cu o șansă de 3,1% să lovească Pământul. Între timp, observațiile suplimentare — inclusiv cele realizate cu telescopul spațial James Webb — au eliminat riscul pentru Terra, dar au adus Luna în centrul atenției: există o posibilă coliziune la sfârșitul lui 2032, scrie TVR Info, citând CNN.
2024 YR4 are circa 60 de metri în diametru și, dacă va lovi suprafața lunară, ar putea produce un crater de 1 kilometru și ar deveni cel mai mare impact selenar din ultimii 5.000 de ani.

Simularea impactului cu Luna. Foto: Paul Wiegert, Western University / CNN
Efectele nu ar fi periculoase pentru viața de pe Pământ, însă ar putea afecta sateliții și viitoarele baze lunare, dacă vor fi în acel moment în calea asteroidului. Impactul ar putea fi vizibil de pe Pământ ca o lumină intensă, urmată de o ploaie de meteoriți fină.
Deși o misiune de deviere nu este planificată, cercetătorii folosesc cazul ca un exercițiu de protecție cosmică.
Asteroidul rămâne sub monitorizare, iar următoarele observații relevante sunt programate pentru 2026. Totodată, misiuni viitoare ca Rubin, NEOMIR și NEO Surveyor vor ajuta la detectarea mai rapidă a obiectelor similare, inclusiv din direcții greu de observat, cum este cea a Soarelui.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)