vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Asociația Turism Alternativ lansează Școala de Turism Alternativ

    de Special Arad | 13 ianuarie 2019, 7:10 PM | Turism

    0

    Pornită de la o inițiativă a unor tineri arădeni pasionați, Asociația Turism Alternativ își propune să transmită pasiunile membrilor mai departe, prin intermediul unei școli de turism alternativ.

     

    Proiectul „Școala de Turism Alternativ” a fost lansat la începutul anului 2019 de către cei de la Asociația Turism Alternativ, din Arad. Acesta constă în organizarea de cursuri autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări, diplomele de la absolvirea cursurilor fiind eliberate de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naționale, acestea fiind recunoscute atât la nivel naţional, cât şi în Uniunea Europeană.

     

    O zvâcnire de orgoliu

    Povestea Asociației Turism Alternativ începe prin 2013, odată cu lansarea proiectului Arad Free Tours. „A fost o idee, o pasiune, o zvâcnire de orgoliu…păi ce, noi nu putem face?!. Și am făcut! Am învățat unii de la alții, am învățat împreună cum să devenim ghizi de turism în propriul nostru oraș. Nu s-a pus niciodată problema de bani, era vorba de pasiune, de dorința de a face ceva concret pentru promovarea turismului în orașul acesta cu o moștenire minunată, dar atât de puțin cunoscută atât străinilor cât și trecătorilor… chiar și localnicilor”, spun cei de la Turism Alternativ.

    Foto 4 turism alternativ

     

    Proiecte noi

    Marea realizare a Asociației a fost că a reușit să strângă în jurul ei o mână de oameni pasionați, care au făcut totul benevol, nepunându-și problema că nu primesc niciun leu pentru munca depusă, ba chiar aduc și de acasă. Iar faptul că proiectul Arad Free Tours a prins atât de bine la public le-a dat un imbold. Acum lansează Școala de Turism Alternativ, iar în curând vor porni la drum și cu Timișoara Free Tours, un proiect prin care vor oferi tururi gratuite în orașul de pe Bega.

     

    „Este o necesitate”

    „Lucrând la această ecuație deloc simplă care este turismul românesc ne-am dat seama că numarul de ghizi de turism disponibil pentru a putea pune în aplicare proiectele noastre este foarte mic, iar potențialul și cererea sunt foarte mari. Și fără ghizi, fără resursă umană calificată, e imposibil să punem umărul la revoluționarea turismului în România. Bazele oricărui proiect sustenabil și de durată încep cu educația și cu schimbarea mentalității, iar Școala de Turism Alternativ a devenit o necesitate – sau chiar o obligație pentru cauza noastră. Vrem să clădim mai mult decât o școală, vrem să construim o familie, un grup de prieteni, un proiect pe termen lung, unde oricine se identifică cu valorile noastre și e dispus să pună umărul la treabă, să schimbe lucrurile, să le împingă înainte, este bine venit!”, concluzionează cei de la Asociația Turism Alternativ.

    Foto 1 turism alternativ

     

    Două cursuri

    Pentru început, la Școala de Turism Alternativ vor fi disponibile cursuri de Agent de turism-ghid și de Ghid național de turism. Cursurile sunt susținute de către lectori diverși, printre ei regăsindu-se profesori, ghizi de turism sau foști jurnaliști. Pe lângă partea teoretică, viitorii cursanți vor avea și o parte practică, în care vor ghida turiști prin oraș sau prin țară, vor face muncă de agenție de turism sau vor contribui la ghidarea vizitatorilor Complexului Muzeal Arad, instituția fiind unul dintre principalii parteneri ai Școlii de Turism Alternativ.

     

    Pentru detalii despre felul în care se desfășoară cursurile, moduri de înscriere și taxe te participare, cei curioși sunt așteptați pe site-ul web scoala.turismalternativ.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.