sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Asociația Dalia dorește să deschidă la Arad o clinică în care să fie tratați gratuit copiii cu afecțiuni grave de sănătate

    de Raluca Medeleanu | 3 decembrie 2021, 2:06 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Asociația arădeană Dalia a început un proiect ambițios prin care dorește să vină în sprijinul copiilor care suferă de afecțiuni grave de sănătate. Dorește să deschidă la Arad un centru în care aceștia pot fi tratați gratuit, în condiții moderne. Astfel, în această perioadă a început o campanie de strângere de fonduri pentru deschiderea Centrului de recuperare pediatrică „Dalia”.

    Asociația Dalia a început activitatea acum 8 ani și de atunci, anual, realizează numeroase proiecte caritabile menite să vină în sprijinul copiilor care trec prin dificultăți, în special cu probleme de sănătate, care provin din familii cu venituri limitate.

    „Din punctul meu de vedere, să ajuți un copil suferind este o datorie morală!”, este de părere Mădălina Cimpoieș, președintele asociației.

    Scopul acestui viitor centru este acela de a oferii servicii medicale gratuite copiilor cu afectiuni grave de sănătate (paralizii cerebrale, maladii genetice, diferite sindroame, boli metabolice, tulburari din spectru autist, etc), deoarece în cazul copiilor cu astfel de afectiuni, terapiile de recuperare dureaza ani de zile si necesita o ritmicitate sustinuta.

    Activitatea centrului se va desfasura intr-o clădire nouă, cu trei etaje, pe o suprafață totală de 600 mp, fiind configurata astfel:
    La parter vor fi 4 cabinete de: kinetoterapie, logopedie si ergoterapie, fizioterapie si masaj medical, consiliere psihologica si psihoterapie. Programele de terapii vor fi concepute în serii de câte 2 săptămani, iar celor ce necesită cazare la etajele superioare vor fi disponibile 8 apartamente cu baie proprie, 2 livinguri comune, 1 chicinetă comună și 1 spălătorie.

    Pentru cine dorește să se implice în proiectul Asociației Dalia, pot contacta reprezentanții asociației la adresa de e-mail
    [email protected]. Mai multe detalii se pot găsi pe www.asociatiadalia.ro.

    Pentru cei care doresc să doneze, o pot face în contul: ASOCIATIA DALIA CIF: 34385297
    Cont euro: RO02BTRLEURCRT0291536101
    Cont ron: RO52BTRLRONCRT0291536101
    Cod SWIFT: BTRLRO22
    PAYPAL: [email protected]

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.