Agustin Vuletich, atacantul de 32 de ani adus de UTA să rupă plasele din Superliga
Agustin Vuletich este atacantul argentinian așteptat la UTA și anunțat de Mircea Rednic în conferința de presă. Are 32 de ani și ultimul său club…
Agustin Vuletich este atacantul argentinian așteptat la UTA și anunțat de Mircea Rednic în conferința de presă. Are 32 de ani și ultimul său club…
Antrenorul echipei UTA, Mircea Rednic, a revenit pe banca grupării arădene după ce a lipsit la CFR din cauza acelei intervenții chirurgicale suferite în urmă…
UTA a reușit prima victorie pe teren propriu din acest sezon, la cel de-al șaptelea meci pe propria arenă. A fost, altfel spus, o izbândă…
După ce galeria echipei UTA a anunțat că nu se va prezenta la meciul din această seară dintre gruparea arădeană și Petrolul, cei din galeria…
Atacantul echipei UTA, nigerianul Jordan Kadiri, a prefațat meciul din această seară dintre echipa arădeană și Petrolul Ploiești, vorbind și despre felul cum s-a adaptat…
UTA nu va avea parte de galerie la meciul din această seară cu Petrolul, decizia celor din galerie venind în urma a ceea ce s-a…
Șase runde s-au scurs din cele nouă programate în Superliga Națională de șah, iar campioana en-titre Șah Club Vados Arad a rămas singura echipă neînvinsă….
Înaintea partidei cu Petrolul Ploiești, Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA, a ținut să facă clarificări vizavi de incidentele de la finalul partidei cu CFR Cluj,…
Simona Halep, fost lider mondial în clasamentul WTA, a revenit în forță pe teren după o pauză de patru luni și jumătate. Miercuri, sportiva română…
Dennis Man a înscris din nou pentru Parma și este la cea de-a treia reușită în șase etape. Arădeanul a fost integralist și a marcat…
Special Arad vă oferă din nou posibilitatea să acordați note jucătorilor și antrenorului Bătrânei Doamne în „Catalogul roș-alb”. Acum puteți acorda note jucătorilor după victoria…
UTA s-a trezit pe terenul multiplei campioane CFR Cluj, echipă considerată la startul campionatului ca fiind principala favorită la titlu. După evoluțiile modeste cu Hermannstadt…
Liceul Național de Informatică Arad a participat la evenimentul European School Sport Day – Education through Movement, finanțat sub programul Erasmus + “Cooperation Partnerships”, coordonat…
Echipa arădeană Șah Club Vados IFB Finwest Arad a început în forță Superliga de șah cu o victorie concludentă cu 5 la 1 împotriva unei…
UTA s-a redresat chiar pe terenul fostei campioane CFR Cluj, acolo unde a câștigat cu 3-1 după o evoluție consistentă în care au strălucit Omondi…
Trăgătorul arădean Luca Joldea (CS Dinamo București) a cucerit medalia de aur în proba masculină de pistol cu aer comprimat 10 metri, sâmbătă, la Campionatele…
Ce moment și-a găsit UTA să arate că nu renunță la obiectivul de a aspira la play-off-ul Superligii. Cu doar o victorie în primele zece…
Mircea Rednic vine după o săptămână dificilă. Antrenorul echipei UTA a fost internat câteva zile la secția de cardiologie de la Spitalul Județean și joi…
Mircea Rednic nu s-a prezentat la conferința de presă după problemele medicale pe care le-a întâmpinat în aceste zile, dar va face deplasarea cu UTA…
Ciclista elvețiană Muriel Furrer a murit după ce a suferit un traumatism cranian grav în urma unei căzături petrecute la Campionatele Mondiale de ciclism pe…
Nu mai puțin de 6 etape va avea calendarul Cupelor României de Ciclocros în sezonul 2024, o oprire fiind și în municipiul de pe Mureș,…
Melissa Fărcuța pare într-o luptă cu sine însăși. Gimnasta din Arad s-a întors în aceste zile de la Cams-a-intors-cu-trei-medalii-de-la-campionatele-mondiale-de-gimnastica-aerobicapionatele Mondiale de juniori la Gimnastică Aerobică…
FCSB a trecut cu scorul de 4-1 de campioana Letoniei în prima rundă din noul format al Europa League. Doar Ajax Amsterdam a reușit o…
Arădeanul Dennis Man este lider în topul celor mai buni fotbaliști din Serie A după primele cinci etape. Ierarhia este făcută în baza notelor acordate…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
Yesenia Lara Gutiérrez, candidată la primăria orașului Tequistepec, din Mexic, a fost împușcată mortal în timpul unui marș electoral, potrivit Adevărul. Incidentul a avut loc...
Un tribunal penal din Paris a dat astăzi verdictul: Gérard Depardieu a fost găsit vinovat, potrivit CNN, pentru agresiune sexuală. 18 luni de închisoare cu...
Ministrul de externe al Poloniei afirmă că ţara sa are dovezi că Rusia a recrutat persoane pe serviciul de mesagerie Telegram pentru a efectua incendiul...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
== DEGEABA -- DACA NU BAGA CEVA LA GHITZA PUSHCULITZA NU CAPATA NIMIC . --PIERDERE DE VREME == SCARBA MI E ==
== E CETATZEAN RUS -- E DEJA IN RUSSLAND == SE CUFURESTE PE JUSTITZIA FRANTZUJILOR ==
Citez din comunicat: "Libertatea de exprimare nu include dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă." 100% de acord CA (...)