UTA își reia meciurile din campionat la data de 20 ianuarie pe terenul celor de la Farul Constanța
UTA revine pe teren într-un meci oficial, din Liga 1, la data de 20 ianuarie 2025, atunci când va juca pe terenul celor de la Farul, echipa antrenată de Gică Hagi care a învins recent la Arad, în meci din Cupa României, cu 5-1.
După victoria cu FC Botoșani, UTA a intrat într-o scurtă vacanță de sărbători, urmând ca jucătorii grupării roș-albe să revină la pregătiri în data de 4 ianuarie. Ca și cu alte ocazii atunci când a fost vorba despre pregătirea centralizată, Rednic a preferat să pregătească echipa pe plan local.
„Reunirea e pe 4 ianuarie, avem două meciuri, unul la Debrecen și unul acasă cu Bekescsaba, rămânem să ne antrenăm pe plan local. Nu că nu avem bani, avem bani, dar nu știm ce să facem cu ei”, a spus Mircea Rednic după meciul cu FC Botoșani.
În următoarele zile se va face o oarecare lumină și în ceea ce privește jucătorii care vor părăsi UTA în această iarnă. Până acum suntem siguri doar de plecările lui Alex Cîmpanu și Jordan Kadiri, dar șanse mari să mai plece sunt la jucători ca Ze Pedro, Dumiter și chiar portarul Mitrovici.
Primul meci pe care UTA îl va disputa pe teren propriu după reluarea campionatului va fi cu campioana FCSB.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)