vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Articol interactiv! „Pe vremea mea ne uitam pe facebook ca disperații”. O incursiune în viitorul nostru apropiat

    de Mihai Todoca | 17 ianuarie 2022, 1:11 PM | Blogul Special Arad | Topic special

    0

    (foto: reuters - 2021 review in pictures)

    „Cum era pe vremea ta?” – o întrebare pe care am pus-o de nenumărate ori pe când eram copil. O întrebare pe care o mai pun și acum unor oameni care au trecut de a doua tinerețe și o întrebare la care voi ajunge și eu negreșit să răspund. Însă mi-e teamă de răspunsul pe care voi ajunge să-l dau. Nu știu încă ce direcție voi urma, ce voi alege să prezint în ceea ce privește subiectele pe care le voi aborda, așa că le voi așterne acum „pe foaie”, iar peste ani le voi reciti. Le voi reciti pentru a vedea cât și ce s-a schimbat din ceea ce doream să se schimbe. Înainte de a începe, menționez că acest articol este unul interactiv. Dacă voi, cititorii, aveți ceva de adăugat, e de-ajuns să lăsați un comentariu descriind cum era pe „vremea mea”, iar acesta va fi adăugat în articol. Bineînțeles, dacă se pliază pe ideea articolului. Spor!

    Astfel, „pe vremea mea”:

    – pe rețelele de socializare, toată lumea se pricepea la tot și avea o părere despre orice. Nu conta dacă știa despre ce era vorba, contextul era ignorat. Argumentul „asta e părerea mea” era cea mai fericită, onestă și rară variantă. De cele mai multe ori, părerile unora erau prezentate ca fapte științifice irefutabile, iar dacă îi contrazicea, îți aruncau link-uri de la site-uri de știri, bloguri sau vloguri dubioase, de la alți „deștepți” care le știau pe de rost pe toate. Nu se mai ținea cont că deși ideea de libertate a exprimării atrăgea cu sine și cunoașterea contextului pentru a-și putea exprima o părere solidă, interlocutorul considera că libertatea de exprimare înseamnă să spui tot ce îți vine în minte fără a analiza contextul. Pe scurt, nimeni nu mai asculta, doar răspundea.

    – pe vremea mea, respectul s-a luat de mână cu decența și s-au aruncat în gol! Au fost multe, mult prea multe accidente de circulație mortale și întotdeauna cineva se trezea să lase un comentariu atât de abscons rațiunii și bunului simț încât nu mai puteai simți nimic în afară de tristețe. Bineînțeles, după ce ai trecut prin cele 5 minute de furie. Au murit oameni sfâșiați printre metale, de multe ori fără vina lor, iar a doua zi părinții celor morți citeau comentarii care urmăreau linia aceasta: „cu un prost mai puțin”, „selecția naturală”, „s-a aruncat pe trecere ca un nebun, ce căuta el pe stradă?”, „ăștia și-o caută oricum”, „bine că am scăpat de ei” și multe altele pe care nu am de gând să le reproduc, deoarece le citesc zilnic. Ceea ce nu face notă discordantă este maniera în care aceste comentarii sunt scrise, pline de greșeli.

    – pe vremea mea, se punea foarte mare accent pe prezența în mediul online. De la oameni obișnuiți la polițiști sau medici, până la partidele politice sau personalități, iar luptele grele se duceau în comentarii. Rețelele de socializare au reușit performanța de a pune pe același calapod specialiști și oameni cu evidente probleme psihice.

    – pe vremea mea nu a mai existat conceptul de „unii”. Ocupația de polițist sau medic nu se mai făcea urmând anumite rigurozități profesionale, ci se făcea prin filtrul opiniei publice care de multe ori cunoștea o anumită situație doar dintr-un singur punct de vedere, și acela scos din context sau trunchiat. Medicii au devenit criminali, polițiștii mafioți și așa mai departe. Bineînțeles că unii chiar erau. Unii polițiști au ajuns după gratii pentru furt, unii medici pentru mită, unii politicieni pentru abuz în serviciu, în timp ce alții au ajuns parlamentari sau deputați. Dar nu toți.

    – pe vremea mea, nimeni nu mai conducea mașini. Dacă aveai o anume marcă de mașină, erai ori „cocalar/bombardier”, ori „obosit”, iar mașina era bolid. Era imposibil să fii un simplu cetățean cu o pasiune pentru mașini. Dacă mașina ta nu era una din cele pe care doar cocalarii sau „obosiții” le cumpără, atunci mașina ta era ori „cazan”, ori „tigaie” care nu avea ce căuta pe drumuri.

    – pe vremea mea, dacă ți se întâmpla ceva urât („nasol” ziceam noi) în legătură cu o instituție, companie de stat, firmă etc, nu existau plângeri sau sesizări decât într-un număr foarte restrâns (de regulă, cei care știau să scrie, le completau). Primul lucru pe care îl făceau oamenii era să scrie o postare de minim 5000 de caractere în care se dădea tag instituției, companiei, firmei etc. deoarece acestea aveau pagină de facebook, bineînțeles.

    – pe vremea mea, făceam totul online, în afară de lucrurile pe care trebuia să le facem online… Știu că sună stupid, dar așa era. Instituțiile de stat ne spuneau că „totul se mută în online” (era o pandemie pe atunci, nu-i mai rețin denumirea), dar trebuia să ne prezentăm la camera nr.5 pentru a depune formularul în scris. Același formular pe care l-am completat în online, dar pe care nu l-am putut trimite pentru că picase site-ul. Nu crezi, nu?

    –  pe vremea mea, în zona de vest a țării, unii polițiști erau implicați în rețele mari de trafic de țigări și migranți.

    – pe vremea mea, unii oameni credeau (pentru că așa le-a spus o senatoare), că dacă își fac un vaccin pot rămâne infertili pe trei generații… tu, tot nu știu cum ai ajuns aici…

    – pe vremea mea, fiecare iarnă era „cea mai geroasă din ultimii 1000 de ani” , iar verile „cele mai secetoase din ultimii 1000 de ani”. Cu toate acestea, încălzirea globală era un subiect tabu.

    – pe vremea mea nu se citeau știrile, doar titlurile. Nu aveam timp de toate…

    – pe vremea mea se asasinau jurnaliști, cetățenii erau torturați în Rusia pentru proteste, iar legea Sharia revenise la modă în Afghanistan.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.