joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul, numărul 1 în topul celor mai poluate orașe din România, potrivit unui studiu realizat de spanioli

    de Raluca Medeleanu | 22 noiembrie 2021, 12:17 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    6

    Incendiul de la groapa de gunoi din Arad, iulie 2021

    Aradul este pe primul loc dintre orașele din România în ceea ce privește nivelul de poluare, potrivit unui vast studiu asupra sănătății în mediul urban, făcut de Institutul de Sănătate Globală (ISGlobal) din Barcelona pentru aproape o mie de oraşe din Europa. Aflat pe locul 102 la nivel european, Aradul e primul oraș din România care apare în clasament, urmat de Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Galaţi, Satu Mare, Târgu Mureş, Oradea, respectiv Brăila.

    Mai exact, din totalul de 858 de orașe europene, Aradul e pe locul 102, în ceea ce privește poluarea cu PM2.5, adică cea legată de combustie provenită din încălzirea locuințelor, combustie industrială, respectiv arderea lemnului ori a cărbunilor, studiul indicând că un număr de 115 decese premature corelate cu acest tip de poluare ar fi putut fi evitate în anul 2021, dacă s-ar fi respectat ghidurile Organizației Mondiale de Sănătate.

    arad primul loc poluare tabel ISGlobal

    „Particulele fine sau PM2.5 sunt unul dintre principalii poluanți ai aerului. Toate particulele PM sunt particule care conțin un amestec de elemente solide și lichide suspendate în aer, inclusiv particule de praf, metale, ciment și materie organică. Ele sunt clasificate după dimensiunea particulelor, măsurată în micrometri (mii de milimetru): cu cât particulele sunt mai mici, cu atât pot pătrunde mai ușor în corpul nostru. PM2,5 sunt particule fine cu un diametru între 0,1 și 2,5 µm. Ele pot pătrunde în sistemul respirator până în alveolele pulmonare. O componentă a PM2,5 este carbonul negru, un produs al arderii incomplete, în special a motorinei. Principalele surse de PM2,5 în orașe includ traficul, arderea locală a combustibilului din încălzirea gospodăriei, arderea industrială și arderea lemnului și a cărbunelui”, se arată în studiu.

    Pe de altă parte, în ceea ce privește poluarea cu NO2, Aradul stă mult mai bine, fiind „pe verde” și ocupând locul 440 din 858, în studiu rezultând 28 de decese care ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi respectat ghidurile Organizației Mondiale de Sănătate.

    „NO2 sau dioxidul de azot este unul dintre principalii poluanți ai aerului: un gaz toxic iritant care afectează sistemul respirator. NO2 poate irita căile respiratorii din sistemul respirator uman, agravând bolile respiratorii (cum ar fi astmul) și ducând la creșterea internărilor în spital și a vizitelor la camerele de urgență. Pe termen lung, expunerea la NO2 poate duce la dezvoltarea astmului și la creșterea susceptibilității la infecții respiratorii. Principala sa sursă sunt emisiile autovehiculelor, în special de la motoarele diesel (cu cât sunt mai vechi, cu atât poluează mai mult). Nivelurile de NO2 sunt în general mai ridicate în orașe datorită volumului lor mai mare de trafic și sunt de obicei legate de modul în care sunt proiectate orașele”, se arată în documentul ISGlobal.

    arad locul 1 cel mai poluat oras din romania

    Sursa: isglobalranking.org

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bună,Raluca . Mi-a fost dor să mai văd semnătura ta pe vreun articol, care desigur este de calitate,de viu interes cetățenești si de un inalt profesionalism ! Nu pot să uit când ai abordat acest subiect deplasându-te direct la sursă ( pe str. Mărului) zona Alfa si de materialele prezentate in urmă cu ceva anii,să fie vreo 7-8 ! Atunci ai semnalat aceste flagele a ” industriei” arderilor de cauciuri,si cablaje provenite din arderilor pe atunci ziua,noaptea acum mai mult doar noapte,dar eforturile tale pe care le apreciez ,din păcate au rămas fără rexultate din cauza corupției GNM-ului ,a poliției locale a IJP-ului, și a primăriei,dar necazul este că din aceste rebuturi rezultate din dezmembratul masinilor de la fer vechi ,dar nu numai mai aunt incendiate și de păsulă și de niste camionagii care locuiesc la capătul străzii Mărului unde se termină pisa de biciclete,deci sunt aceași ca și in urmă cu mulți ani,exceptând unulmsingur care a fugit in UK din cauza dosarelor penale…acestia toți câștigă atât de bine incât iși permite să dea șpăgii celor ce vin in ” controale” pe sănătatea noastră a tituror,obligându-ne să inghițim fumurile lor de gunoe ,reducând viața populației la mai puțin de jumătate,dar cui îi pasă,mai ales in contextul actual al pandemiei,scopul este reducerea populației nu-i așa?! si uite așa ne târâm ducându-ne viața ,zilele intre farmacii,nu spitale,că cine mai are curajul ? si intre instituțiile corupte ale Statului care se prefac că merg in control pe primul loc este desigur GNM ul și apoi poliția locală ,primăria și apoi IJPul cu toată șefimea lor de corupți,pentru că dacă nu ar fi corupți cu toții fără excepție,atunci am respira un aer curat ca in urmă cu vreo 14,15 ani…dar așa cum am zis,cui îi pasa de sănatatea noastră?!

      +11 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.