Aradul nu va avea parte de soare! ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină





Cea mai mare parte a ţării se află sub o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, până sâmbătă seara, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină.
Informarea meteo este valabilă de joi ora 10.00 până sâmbătă, ora 21.00 și vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.
Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul și local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a țării. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…35 l/mp.
Potrivit prognozei meteo emise pentru județul Arad, cel mai cald va fi duminică, însă vom avea doar 21 de grade cu ploaie. Sâmbătă vremea se arată ceva mai prietenoasă, însă norii nu întârzie să apară, iar în zilele de joi și vineri predomină ploaia. Din nefericire, conform datelor de la această oră, se pare că vom avea încă o săptămână cu ploi și temperaturi care nu depășesc 20 de grade Celsius.
Comentariile portalului
Cu plăcere, ideea e simplă. Medicina nu este o știință exactă, dar este cu atât mai importantă pentru sănătatea omului. În istoria ei au fost nenumă (...)
@La prosteală Urmăresc chestiunea și adevărul crunt este că nici unul nu vine cu soluții concrete, din contră, cel pe care îl crezi cel mai pregătit (...)
"există și elemente serioase de scenarită în comentariu…" Explicații mai detaliate și cu argumente ... dacă se poate.