vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul, cu brad de Crăciun din Alba. Când va fi inaugurat

    de Raluca Medeleanu | 26 noiembrie 2021, 1:04 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    imagine cu rol ilustrativ (arhivă)

    Târgul de Iarnă din municipiul Arad va începe în primul weekend din luna decembrie, totodată cu inaugurarea iluminatului festiv și cu bradul de Crăciun din fața Palatului Administrativ, anunță primarul Călin Bibarț.

    Anul acesta, târgul se va desfășura pe strada Romul Veliciu (din stânga Primăriei), respectiv în Parcul Eminescu, pe platoul care găzduiește Crucea Eroilor și pe trotuarele adiacente. Se va face tot posibilul să se evite folosirea perimetrelor din parc care sunt cu spațiu verde. Căsuțele sunt închiriate în funcție de cerere (circa 40 până acum) și în situațiile în care doi comercianți doresc același loc, se va stabili cine va primi căsuța pe baza unei licitații. Târgul va fi inaugurat în 4 decembrie, iar bradul de Crăciun (în funcție de momentul în care va sosi la Arad) va fi inaugurat în fața Primăriei fie în 4 decembrie, fie în 5 decembrie, când copiii vor putea să îl vadă și pe Moș Nicolae.

    Brad de Crăciun pe bază de sponsorizare

    Anul acesta, municipalitatea a reușit să obțină o sponsorizare privată (nu s-a menționat de la cine), astfel încât bradul de Crăciun care va fi amplasat în fața Palatului Administrativ va fi achiziționat gratuit. Primăria va achita doar transportul și montajul, iar bradul va fi adus dintr-o pădure din zona montană a județului Alba.

    Pe lângă brad, pe platoul din fața Palatului Administrativ va fi amplasat și un ansamblu de elemente decorative specifice iernii, dintre care și un iglu care va conține o surpriză pentru copii.

    Cartierele vor avea parte, ca în fiecare an, de brazi de Crăciun, de circa 10 metri și se vor monta și anul acesta instalațiile luminoase în formă de brad. De asemenea, iluminatul festiv de tip ghirlandă va fi distribuit, după posibilitățile stocului existent, atât în zona centrală cât și pe bulevardele din cartiere, primarul afirmând că anul viitor va dori să extindă iluminatul festiv pe cartiere, astfel că are în plan achiziționarea a mai multor ghirlande luminoase în 2022.

    Sărbători în pandemie

    Dat fiind faptul că în această perioadă, la nivel național, autoritățile responsabile de gestionarea pandemiei au emis o serie de restricții, Primăria municipiului Arad se vede nevoită să se conformeze cerințelor, astfel încât (dacă nu se schimbă hotărârea între timp) accesul la Târgul de Iarnă se va face pe bază de certificat verde, în acest sens urmând să fie amenajate circuite speciale de acces.

    Călin Bibarț a afirmat că va fi amplasată și o scenă mică în Parcul Eminescu, pentru a putea susține concerte specifice Sărbătorilor, însă acest lucru se va realiza doar dacă măsurile în contextul pandemiei le vor permite.

    Toate detaliile despre târg vor fi oferite și pe un site special creat de Primăria Arad, unde se vor urca zilnic și fotografii fie făcute de fotografi profesioniști, fie trimise de cetățeni: Târgul de Crăciun Din Arad (targuldecraciundinarad.ro)

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.