marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ANPC verifică furnizorii de energie. Amenzile sunt de până la 50.000 lei

    de - | 12 ianuarie 2022, 8:22 PM | Naţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    ANPC a controlat în ianuarie 37 de furnizori de energie electrică şi gaze naturale, descoperind că doi dintre aceştia nu au aplicat deloc regulile privind compensarea şi plafonarea justificând că nu au apărut normele, informează Adevărul.

    „În cazul furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale, amenzile ce pot fi aplicate sunt de până la 50.000 de lei. Vă vom anunţa când va fi gata Raportul Public, vă vom spune pe cine am amendat”, a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

    Principalele declaraţii: Am primit o mulţime de reclamaţii din partea consumatorilor. V-am dat două exemple de neconcordanţe din partea furnizorilor de energie. Unii dintre ei au aplicat reducerea (compensarea), dar pe preţul fără TVA. Controalele sunt încă în desfăşurare.

    „În urma reclamațiilor consumatorilor și a sesizării publice facute de dl ministru al energiei, în 6 ianuarie am demarat controale la toți furnizorii de energie electrica și gaze. Până în momentul de față au fost controlați 37 operatori economici, cu unul sau mai multe puncte de lucru în toată țara unde au fost depistate neconcordante legate de legea de compensare și plafonare a prețurilor. Aș vrea să dau două exemple relevante. Doi mari operatori economici au emis facturi pe noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea prețurilor, menționând faptul că au întârziat normele de aplicare a legii. De asemenea, au calculat noile prețuri pornind de la valoarea lor fără TVA. S-a propus încetarea de practici comerciale incorecte în acest caz. Controalele se vor intensifica în toată țara, la absolut toți furnizorii.
    Am constatat că o întrebare frecventă a consumatorilor este ce facem atunci când primim o factură neconformă. În primul rând, ne adresăm furnizorului respectiv pentru a soluționa pe cale amiabilă acest litigiu. Acolo unde nu există înțelegere, consumatorul se poate adresa ANPC și va primi un răspuns cu celeritate. Operatorii economici care încalcă legea riscă de la avertisment până la amendă de 50.000 de lei și măsuri complementare de refacere a facturilor”, a declarat Culeafă pentru Adevărul.ro.

     

    Citește și: Un român a ajuns la Urgențe, după ce a văzut factura la gaze – Special Arad 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.