O investigație publicată miercuri de Recorder readuce în atenția publică trecutul lui Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protecție și Pază, și documente care îl plasează în Trupele de Securitate și în dispozitivele de intervenție din decembrie 1989 și iunie 1990. În continuare, prezentăm principalele informații și documente publicate de Recorder, poziția lui Lucian Pahonțu, reacția președintelui Nicușor Dan și reacțiile unor jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor și personalități publice care au comentat investigația.

Investigația este cu atât mai importantă cu cât perioada 1987-1990 apare în CV-ul public al lui Pahonțu într-o formulare generică – „funcții în cadrul Ministerului de Interne” – fără precizarea că acesta ar fi activat în UM 0305 Băneasa, unitate a Trupelor de Securitate aflată în subordinea Departamentului Securității Statului.

Citește aici întreaga investigație 🔴 RECORDER: Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989

În dispozitivul regimului Ceaușescu, în noaptea de 21 decembrie

Potrivit documentelor consultate de Recorder, Lucian Pahonțu a fost ofițer în Trupele de Securitate între 1987 și 1990. În seara de 21 decembrie 1989, plutonul comandat de locotenentul Pahonțu a fost trimis în centrul Bucureștiului, în zona Intercontinental, unde regimul Ceaușescu încerca să înăbușe revolta izbucnită după prăbușirea mitingului organizat de dictator.

Zona baricadei de la Intercontinental a devenit unul dintre cele mai sângeroase puncte ale represiunii. Potrivit documentelor citate de Recorder, 48 de oameni au fost uciși acolo, iar sute de manifestanți au fost arestați.

Un raport militar identificat de jurnaliști menționează explicit plutonul comandat de „lt. Pahonțu Lucian” în dispozitivul de ordine din centrul Capitalei. Prezența sa în zonă este confirmată inclusiv de propria declarație dată ulterior procurorilor.

Pahonțu a susținut însă că rolul său a fost unul pasiv. În declarația din Dosarul Revoluției, el spune că a ajuns în zona Intercontinental în jurul orei 22.00, a intrat în dispozitiv și a rămas acolo până în jurul orei 2.00, afirmând că „nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții”.

Problema ridicată de Recorder este că mărturiile altor militari din același dispozitiv descriu o situație diferită. Potrivit acestora, după spargerea baricadei, militarii nu ar fi rămas pur și simplu în camioane, ci ar fi primit misiuni de blocare a gurilor de metrou și de arestare a manifestanților.

Așadar, documentele îl plasează pe Pahonțu în dispozitivul de represiune. Ceea ce rămâne disputat este natura exactă a acțiunilor sale personale în timpul represiunii.

De ce este importantă apartenența la Trupele de Securitate

Investigația Recorder nu vorbește doar despre prezența unui tânăr ofițer într-o anumită zonă în decembrie 1989, ci despre structura din care făcea parte.

Trupele de Securitate erau o structură militarizată a Ministerului de Interne, parte a aparatului represiv al regimului comunist. În ultimii ani ai dictaturii, acestea aveau atribuții de pază și ordine publică, dar colaborau și cu structurile Securității.

În cazul lui Pahonțu, această parte a biografiei nu este explicită în CV-ul său public. Recorder susține că formularea generică privind activitatea în Ministerul de Interne ascunde faptul că, între 1987 și 1990, acesta a fost comandant de pluton la UM 0305 Băneasa.

13 iunie 1990: aceeași biografie continuă în Piața Universității

La doar câteva luni după căderea lui Ceaușescu, România avea să treacă printr-o altă intervenție violentă împotriva manifestanților.

În Piața Universității, protestatarii cereau consolidarea democrației și contestau direcția politică a puterii instalate după Revoluție. În 13-14 iunie 1990, forțele statului au intervenit în forță, iar oamenii au fost bătuți și arestați. Evenimentele au precedat Mineriada din 13-15 iunie.

Recorder a identificat mărturii potrivit cărora și Lucian Pahonțu s-ar fi aflat printre militarii implicați în evacuarea Pieței Universității.

Una dintre cele mai importante este mărturia lui Radu Grigoraș, fost coleg al lui Pahonțu, care a confirmat pentru Recorder declarația dată anterior în Dosarul Mineriadei. Grigoraș spune că el și Pahonțu au participat împreună la evacuare și descrie folosirea forței, lovirea și încătușarea protestatarilor.

Astfel, investigația Recorder conturează o continuitate greu de ignorat: același ofițer care fusese în Trupele de Securitate în ultimii ani ai regimului Ceaușescu apare apoi în structurile statului implicate în reprimarea protestelor din iunie 1990.

De la această biografie la conducerea SPP

După 1990, Pahonțu a continuat să avanseze în structurile de ordine publică. A ocupat funcții de comandă în Jandarmerie, inclusiv la Brigada 11 Mobilă București și la Brigada Specială de Intervenție „Vlad Țepeș”.

În 2003 a devenit doctor în științe militare, iar în 2005, la începutul primului mandat prezidențial al lui Traian Băsescu, a fost numit șef al SPP. De atunci, a traversat trei președinții: Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan.

În 2024, Pahonțu a fost trecut în rezervă, dar a rămas la conducerea SPP. În prezent, la 61 de ani, conduce instituția de aproximativ 21 de ani.

Longevitatea sa este, în sine, una dintre problemele ridicate de această poveste. Într-un stat democratic, serviciile de securitate și protecție trebuie să se afle sub un control civil și instituțional solid, iar conducerea lor nu ar trebui să devină o poziție aproape permanentă.

Nicușor Dan: „O să am o evaluare”

Problema a fost pusă public încă de la începutul mandatului lui Nicușor Dan.

În iunie 2025, întrebat de HotNews dacă este sănătos pentru democrație ca șefii serviciilor să rămână două decenii în funcție și dacă îl va păstra pe Pahonțu la conducerea SPP, președintele a răspuns că va face „o evaluare”. Pahonțu nu a fost însă schimbat.

Un an mai târziu, președintele a ajuns din nou în centrul discuției privind relația cu șeful SPP. În iunie 2026, Nicușor Dan a explicat, după apariția unor fotografii de la Bruxelles în care stătea la aceeași masă cu Pahonțu și mai mulți oameni politici, că șeful SPP îl însoțea în baza atribuțiilor de protecție și că „am mâncat la aceeași masă”, negând că între ei ar exista consultări politice.

În lumina investigației Recorder, întrebarea nu mai este însă doar cine îl însoțește pe președinte la o masă. Este întrebarea dacă un om cu un trecut militar care îl plasează în structurile de represiune ale regimurilor Ceaușescu și, potrivit mărturiilor prezentate, în intervențiile împotriva protestatarilor din 1990 mai poate reprezenta, la aproape 37 de ani de la Revoluție, instituția responsabilă cu protecția președintelui României.

Răspunsul lui Pahonțu

Recorder i-a transmis lui Lucian Pahonțu întrebări punctuale privind trecutul său militar, activitatea din decembrie 1989 și evenimentele din iunie 1990.

Nu a răspuns punctual acuzațiilor și documentelor prezentate. În schimb, a transmis că întreaga sa activitate s-a desfășurat în conformitate cu normele legale și cu principiile care guvernează activitatea militarilor: loialitate, devotament față de țară, onoare, demnitate și integritate.

Este o reacție care, în mod evident, nu închide dezbaterea. Dimpotrivă, o deschide.

Pentru că problema nu este doar dacă Pahonțu a încălcat sau nu, în mod individual, legea într-o anumită noapte din 1989. Problema democratică este și dacă societatea românească are dreptul să cunoască integral cariera unui om care conduce de două decenii una dintre instituțiile esențiale ale statului.

Emilia Șercan: „Niciodată nu e prea târziu”

Printre reacțiile apărute după publicarea investigației se numără cea a jurnalistei Emilia Șercan, care subliniază tocmai această dimensiune a interesului public.

Șercan consideră că faptul că informația apare atât de târziu nu îi diminuează relevanța. Dimpotrivă, spune ea, chiar și după 36 de ani este de interes public să aflăm că omul care conduce de peste două decenii SPP a activat în Trupele de Securitate și apare în documente și mărturii legate de două momente de represiune: Revoluția din decembrie 1989 și evenimentele din iunie 1990.

Ea critică și reacția lui Pahonțu, punând în contrast principiile de „onoare, demnitate și integritate” invocate de acesta cu ceea ce investigația Recorder scoate acum la lumină.

Șercan merge mai departe și îi cere lui Pahonțu să plece de la conducerea SPP, iar lui Nicușor Dan îi cere să ia o decizie clară în această privință.

Sébastien Slavitescu: „Cum a fost posibil să fie ignorate atât de mult timp?”

O reacție în aceeași direcție a venit din partea lui Sébastien Slavitescu, de la Comisia Europeană, care a calificat informațiile drept „absolut șocante”.

Întrebarea pe care o ridică Slavitescu este una poate chiar mai importantă decât acuzațiile în sine: cum a fost posibil ca aceste informații să rămână atât de mult timp în afara spațiului public?

În opinia sa, faptul că Pahonțu a fost ofițer activ în aparatul represiv al statului comunist și că documentele îl plasează în dispozitivul de represiune din 21 decembrie 1989 schimbă fundamental modul în care trebuie privită longevitatea sa la conducerea SPP.

Totodată, el amintește și de controversa mai veche privind influența pe care Pahonțu ar fi exercitat-o în politica românească, subliniind că tocmai longevitatea și puterea acumulată de șeful SPP fac ca trecutul său să fie o chestiune de interes public.

Răzvan Popa: întrebarea despre „depahonțizarea” statului

Și Răzvan Popa, reprezentant al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reacționat public după investigație.

Popa ironizează posibilitatea ca Pahonțu să rămână în continuare la conducerea SPP și îl provoacă pe președintele Nicușor Dan să nu evite subiectul.

El laudă investigația Alexandrei Șerban și spune că sunt multe informații noi pentru el, în special privind Revoluția și Mineriada, dar precizează și că unele dintre informațiile vehiculate în spațiul public nu le poate confirma sau infirma.

Concluzia sa politică este exprimată printr-un termen devenit deja parte a reacțiilor de miercuri: „depahonțizarea” Președinției României.

Dincolo de Pahonțu: întrebarea despre continuitatea elitelor

Poate că acesta este, în cele din urmă, cel mai important aspect al întregii povești.

România a trecut în 1989 de la dictatură la democrație, însă multe dintre structurile de putere și multe dintre carierele construite înainte de Revoluție nu au dispărut peste noapte.

Cazul Pahonțu ridică întrebarea dacă tranziția românească a fost suficient de profundă în ceea ce privește aparatul de securitate și ordine publică.

Un tânăr ofițer din Trupele de Securitate ajunge, după trei decenii, general cu patru stele și șeful instituției care asigură protecția președintelui României.

Această traiectorie poate fi analizată din perspectiva legalității carierei sale. Dar poate fi analizată și din perspectiva memoriei democratice, a transparenței și a încrederii publice în instituțiile statului.

Iar aici întrebarea este inevitabilă: cât de mult din vechiul sistem a dispărut cu adevărat și cât din el s-a adaptat, reinventat și a continuat să ocupe poziții-cheie în statul român?

O decizie pentru Nicușor Dan

În acest moment, presiunea se mută inevitabil spre Cotroceni.

Nicușor Dan a spus în 2025 că va evalua situația lui Lucian Pahonțu. Pahonțu a rămas în funcție. Între timp, o investigație jurnalistică bazată pe documente și mărturii a adus în spațiul public informații noi despre începuturile carierei sale.

CNSAS a precizat pentru Recorder că nu există, în cazul lui Pahonțu, o decizie privind relațiile sale cu fosta Securitate și că procedurile de verificare și identificare a documentelor sunt complexe și de durată. În același timp, Recorder afirmă că arhivele relevante ale Comandamentului Trupelor de Securitate se află la Jandarmeria Română, iar accesul jurnaliștilor la anumite documente a fost refuzat pe motiv de clasificare.

Tocmai de aceea, cazul nu ar trebui închis printr-o simplă declarație politică.

Este nevoie de documente, de verificări instituționale, de desecretizare acolo unde legea permite și, mai ales, de un răspuns clar din partea președintelui.

Pentru că întrebarea nu este dacă trecutul unui om poate fi șters dintr-un CV.

Întrebarea este dacă România democratică poate accepta ca un om care a început ca ofițer în Trupele de Securitate și care apare în documente și mărturii privind represiunea din 1989 și 1990 să conducă, în continuare, instituția care protejează cea mai înaltă funcție în stat.

La aproape 37 de ani de la Revoluție, răspunsul la această întrebare nu mai ține doar de trecut. Ține de ce fel de stat român vrem să avem astăzi.

Citește și: Bata: facturi false, o sentință definitivă și o lungă tăcere. Primarul comunei a demisionat, invocând motive personale și medicale, la zece luni de la o condamnare penală · Special Arad